Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câmpeanu - ­"preşedinte al maghiarilor" vs Iliescu - "preşedinte al romilor"

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 iunie 2010 ·

Prima poziţie oficială postelectorală a PNL s-a produs la 26 mai 1990, în cadrul unei conferinţe susţinute de Radu Câmpeanu, la Hotelul Intercontinental. Întrevederea cu presa i-a prilejuit preşedintelui liberal remarce acide la adresa noii puteri.

La "propunerea" Frontului ca Radu Câmpeanu să devină "preşedintele maghia­rilor" (PNL şi UDMR încheiaseră o alianţă electorală), s-a replicat cu lozinca "Ion Iliescu, preşedinte al romilor". În ciuda atacurilor din mass-media, liberalii anunţau o opoziţie "de moderaţie şi echilibru, de critică nu sistema­tică, ci constructivă, pe principii tradiţional-li­berale".

La începutul lunii iunie, PNL a convocat delegaţia permanentă la o întrunire, cu parti­ciparea conducerii centrale, a şefilor organizaţiilor municipiului Bucureşti, a sectoarelor şi a judeţelor, a membrilor Biroului Executiv al Secretariatului, a consilierilor poli­tici, deputaţilor şi senatorilor. Adică, toată floarea vestită a liberalilor.

Scrutând viitorul, Radu Câmpeanu, care a deschis lucrările conferinţei, a trasat sarcinile PNL. "Vom avea misiunea dificilă de a pătrunde în zonele electoratului sătesc şi muncitoresc, declara liderul liberal.

Avem obligaţia să le explicăm ţăranilor şi muncitorilor opţiunile PNL pe plan econo­mic şi social. Să-i facem să înţeleagă că tot ce pro­punem este spre binele lor. Între timp vor interveni alegerile pentru administraţia locală, a căror importanţă este vitală. O lege va fi ela­borată de Parlament."

Deşi dezamăgit de rezultatul alegerilor ge­nerale, vorbitorul vedea partea plină a paharului. În patru luni, PNL înfiinţase organizaţii în mai toate judeţele ţării şi obţinuse un scor electoral onorabil. Totuşi se preconizau şi măsuri interne de organizare a partidului.

În fiecare judeţ, un liberal era responsabil de domeniul "comunicare şi informaţii". Pentru am

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 43 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 39 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 18 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°