Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU Copiii din România încearcă să acceseze pe net conţinut pentru adulţi

Publicat in Capital, joi 16 mai 2013 ·

Cele mai frecvente tipuri de pagini pe care copiii din România încearcă să le acceseze sunt cele cu conținut pornografic, magazinele online, site-urile de unde pot descărca conținut piratat și rețelele de socializare, relevă o cercetare realizată de Bitdefender, liderul pieței românești de soluții antivirus.

Cele patru categorii au o pondere de aproape jumătate în totalul categoriilor de pagini web blocate de părinți prin programe de control parental. Rezultatele obținute în România sunt în linie cu cele globale, la studiu participând şi părinţi din Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Marea Britanie, Australia şi Spania.

Datele mai relevă că vârsta de la care copiii încearcă să acceseze pagini cu conținut pornografic este chiar și de 6 ani, în timp ce un sfert dintre copiii de 12 ani și 17% dintre cei de 10 ani aveau cel puțin un cont pe o rețea de socializare. Adesea, aceștia mint în privinţa vârstei lor pe Facebook, unde, pentru a avea un cont, trebuie să aibă minim 13 ani.

’’În ziua de astăzi, copiii au un comportament online similar adulţilor – cu un dispozitiv conectat la internet aceștia vor căuta tot ceea ce părinții lor ar dori să blocheze permanent. Totuși, pericolele online merg dincolo de pornografie și rețele sociale. Site-uri despre sinucidere şi hacking, cu jocuri de noroc sau conţinut care încurajează ura sunt şi ele amenințări pe care părinții ar trebui să le ia în serios ca să îşi protejeze copiii inclusiv în viața reală’’, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Cercetarea la care au participat peste 19.000 de părinţi la nivel global mai arată că vârsta de la care copiii accesează programele de mesagerie instantă și jocuri descrește, astfel că 2% dintre ’’pasionații’’ de jocuri pe calculator au cinci ani.

Principalele 10 categorii de site-uri pe care părinții le blochează prin progra

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°