Sărbătoarea comunistă scotea muncitorii în stradă, la defilare prin faţa şefilor regimului comunist. Cu tablouri ale membrilor Comitetului Central în baloane colorate sau cu câte un drapel mai mic sau mai mare în mână, muncitorii din Tulcea ieşeau la defilare în centrul municipiului, pe strada Isaccei.
De pe o scenă situată la înălţime, muncitorii care aveau onoarea să defileze erau salutaţi de oamenii „importanţi“ ai oraşului: secretarii de partid, directori, şefi de instituţii.
Plecarea se făcea de dimineaţă, din dreptul locului de muncă. Acolo se adunau toţi cei care urmau să intre la defilare şi, atent coordonaţi de reprezentanţii partidului, se aşezau la rând. Fiecare fabrică ştia după cine urmează, astfel că grămada de oameni era, de fapt, foarte bine organizată. Se făcea prezenţa, îşi amintesc muncitorii tulceni.
„Defilarea, în sine, nu dura mai mult de 20 de minute, dar aşteaptarea era îngrozitoare. Dura câteva ore până să îţi vină rândul să intri în pas cu ceilalţi“, îşi aminteşte Dumitru Mihai (64 de ani), acum pensionar.
În braţe purtau tablouri cu soţii Ceauşescu sau cu alţi membri ai Comitetului Central. Un lider al grupării striga lozinci, iar mulţimea aclama. Se mergea pe strada Isaccei (unde era oprită circulaţia celor câteva maşini din oraş). Strada era plina de la un cap la altul. Practic nimeni nu lipsea de la acest eveniment. Mulţimea se oprea din defilare atunci când ajungea în dreptul scenei, acolo unde primea salutul oficialităţilor.
„Mai greu era pe 23 august, pentru că era foarte cald. Pe 1 Mai chiar simţeam că este sărbătoare, nu ne deranja să defilăm. Ba chiar pentru unii era o onoare să facă parte din mulţimea care defilează. Dar totuşi ţin minte că eram invidioşi puţin pe cei care erau de serviciu pe 1 Mai, că scăpau de ore întregi de aşteptat“, mai spune pensionarul tulcean.
