După înfrângerea suferită în meciul tur, 0-2 la Haifa, Astra Giurgiu are şanse minime de calificare în grupele UEFA Europa League. Echipa lui Daniel Isăilă va încerca să întoarcă soarta dublei manşe cu Maccabi în direct la Digi Sport 1 astăzi, de la ora 19:00.
Astra va încerca să facă o mică minune la Piatra-Neamţ în returul din play-off-ul UEFA Europa League cu Maccabi Haifa. Echipa lui Daniel Isăilă a fost învinsă, 0-2, în prima manşă, însă antrenorul nu dezarmează. „Atunci când crezi, când te bați, când ai o atitudine corectă, când intri din primul minut și dai tot ce ai mai bun din tine, orice se poate întâmpla”, a spus Daniel Isăilă.
Tehnicianul giurgiuvenilor are probleme serioase de lot înaintea partidei din această seară și nu se va putea baza pe Măţel, Tembo şi Budescu. De asemenea, Takayuki, Bukari și Yahaya sunt incerți. Astra - Maccabi Haifa va începe la ora 19:00 şi va fi transmis de Digi Sport 1. Echipele probabile: Astra (4-2-3-1) - S.Lung jr. - Bărboianu, Ben Youssef, Mureşan, Junior Morais - Laban, Cristescu - Enache, Ivanovski, William - Fatai Antrenor: Daniel Isăilă Maccabi (4-3-3) - Saranov - Meshumar, Cocalic, Keinan, Twatiha - Katan - Boccoli, Rayo - Turgeman - Abuhazera - Ezra Antrenor: Arik Benado