Profesorul universitar Cristian Troncotă, decanul Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informatică a SRI, a prezentat, în exclusivitate pentru Adevărul, mai multe Profesorul universitar Cristian Troncotă, decanul Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informatică a SRI, a prezentat, în exclusivitate pentru Adevărul, mai multe amănunte legate de procesul de recrutare derulat de Securitate. Domnia sa este specialist în probleme de istorie a serviciilor secrete, autor a două lucrări interesante despre Istoria serviciilor de informaţii şi de securitate ale regimului comunist din România. Întrecere socialistă la recrutare - Avea Securitatea un plan de racolare a colaboratorilor şi informatorilor ei? - Desigur. Racolările se făceau în baza planului de măsuri care se stabilea la deschiderea unui caz. Se deschidea întâi o mapă de verificare, ce trebuia rezolvată în maxim şase luni. În caz contrar, aceasta devenea dosar de urmărire informativă. În cazul respectiv se făcea un plan de măsuri, persoana urmând să fie filată, monitorizată cu 2-3 agenţi recrutaţi. De asemenea, i se interceptau comunicările, telefonice sau poştale. #La sfârşitul anului, când se făceau rapoarte de bilanţ, fiecare serviciu şi birou raporta câţi agenţi are în baza de lucru. Interesul era să se raporteze cât mai mulţi, pentru a creşte în ochii şefilor. Aici a pornit practic "întrecerea" socialistă la recrutare. S-a ajuns ca, în anul 1988, să apară chiar aberaţii informative: un ofiţer figura cu peste 60 de agenţi recrutaţi. Aceasta era realitatea despre "teribila" muncă cu agentura (n.r.: agentură=totalitatea informatorilor, colaboratorilor, persoanelor de sprijin şi gazdelor caselor de întâlnire folosiţi de Securitate) în ultimii ani de funcţionare ai Securităţii. - Conta "politica" făcută înainte de 1945? - La începuturi erau aşa-numitele supravegheri i