Nu toţi oamenii de pe Glob obişnuiesc să se sărute, dar oamenii de ştiinţă au convingerea că atingerea buzelor este un comportament instinctiv. Sărutul are un rol important pentru perpetuarea speciei.

Oamenii se sărută pe obraz ca formă de salut, mamele sărută rănile copilului cu promisiunea că le vindecă şi credincioşii sărută mâna preotului. Nici chiar sărutul pe buze nu are mereu semnificaţii sexuale, unele mame având obiceiul de a-şi săruta copiii pe buze. În toate aceste situaţii, sărutul este un gest de afecţiune, însă cel dintre persoane de sex opus este mai mult de atât.

Comportament instinctiv sau dobândit?

Cea mai veche atestare documentară a sărutului datează din jurul anului 1.000 î. Hr. Textele sancrite fac mai multe referiri la acest obicei intim. La fel şi cele din Antichitate, dar acest obicei nu era la fel de popular acum 2.000 de ani ca în zilele noastre. Nu toţi oamenii se sărută, ceea ce ne-ar putea îndeptăţi să credem că obiceiul nu este instinctiv, ci mai degrabă un comportament învăţat. Există triburi în care oamenii nu obişnuiesc să se sărute. În jur de 10% din populaţia Globului nu are acest obicei.

Pe de altă parte, nu doar oamenii au acest obicei, lucru care ar vine în favoarea ideii că el este instinctiv. El este întâlnit, de asemenea, la cimpanzei şi la maimuţele bonobo, care se folosesc de acest gest pentru a se apropia, pentru a elimina conflictele (ca metodă de împăcare), iar uneori fără niciun motiv evident. Însă doar oamenii şi maimuţele bonobo se sărută în timp ce fac sex. Apoi, există multe animale care folosesc gesturi de afecţiune asemănătoate sărutului, cel mai întâlnit fiind obiceiul de a-şi freca nasul unele de altele. Majoritatea oamenilor de ştiinţă susţin cu convingere că sărutul este un instinct biologic.

Sărutul îşi are originile, spun unii antropologi, în obiceiul mamiferelor de a mesteca mâ