Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răspunsul lui Răzvan! Rapid - Pandurii 2-0

Publicat in Pro Sport, miercuri 7 decembrie 2011 ·

În Giuleşti e periculos pentru adversari. Nu din punctul de vedere al securităţii, cât al atmosferei. Un stelist precum Lăcătuş sau un dinamovist precum Florentin Petre să aduci în mijlocul galeriei Rapidului şi e imposibil să nu mişte măcar din picior în ritmul cântecelor. Fermecat de acest fenomen a părut şi Cardoso, fotbalistul Pandurilor fiind la un pas să îşi dea autogol (9), parcă pentru a auzi bucuria fanior de la peluză.

Frig este, fotbal nu. Grigoraş nu se păcăleşte cu acel 3-0 în faţa Rapidului din campionat şi le domoleşte avântul elevilor săi. Numai că, spre deosebire de galeria vişinie, fotbaliştii gazdelor nu au habar pe ce lume trăiesc şi atacă doar aşa, ca să nu mai ţipe Răzvan Lucescu de pe margine. Pe final de repriză se schimbă un pic atitudinea, dar după şutul lui Grigore respins greu de Mingote (38), Balaj nu vede un fault în careu la acelaşi mijlocaş al Rapidului. Nervi peste tot, inclusiv în teren, acolo unde Pancu se duce să-l ia de gât pe Deac pentru că ultimul a îndrăznit să îi ceară o pasă. Pauză!

Iese Pancu, Deac prinde aripi

Răzvan Lucescu a trimis după pauză aceeaşi echipă în teren, însă după doar cinci minute Pancu s-a cerut afară, acuzând o accidentare. Din acel minut, "adversarul" lui Pancone, Ciprian Deac, a devenit pericolul numărul 1 în atacul Rapidului. Minutul 58, mingea ajunge la fostul jucător al CFR-ului, însă Pintilii îl faulteză. Tot Deac execută, un şut-centrare aşa cum ştiu jucătorii valoroşi, Marcos Antonio se aruncă spre minge fără să o atingă, doar cât să-l deruteze pe Mingote. 1-0, peluza sare în aer şi Pancu îşi pregăteşte scuzele de după meci.

"Fatala" lui Lucescu junior

După ce l-a refuzat pe Deac, cel care ceruse să rămână la cabine după conflictul cu Pancu, Răzvan Lucescu mai poate fi creditat cu o mişcare câştigătoare. L-a băgat pe teren pe Grigorie, omu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 47 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 38 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°