Unele dintre cele mai aşteptate continuări ale unor francize de succes au acum date oficiale de lansare. Compania Disney a anunţat când vor apărea în cinematografe pelicule precum „Piraţii din Caraibe 5“, „Muppets 2“, dar şi filme noi ca „Maleficent“ (cu Angelina Jolie în rolul principal) sau filmul secret al lui Brad Bird, cunoscut pentru animaţiile „Ratatouille“ şi „ Incredibilli“.
Johnny Depp şi scenaristul Jeff Nathanson, cunoscut pentru pelicula „Catch Me If You Can“, se vor alătura echipei pentru un nou film din celebra franciză „Piraţii din Caraibe“. Partea a cincea a seriei va avea premiera pe 10 iulie 2015, potrivit huffingronpost.com.
Şi fanii păpuşilor Muppets vor fi încântaţi de lansarea unui nou film, deşi vor avea de aşteptat până pe 21 martie 2014. Din distribuţie vor face parte Ricky Gervais şi Ty Burell, actriţa Tina Fey fiind încă în negocieri cu casa de producţie, pentru a apărea în rolul principal.
Noul film SF al regizorului american Brad Bird, „1952“, al cărui scenariu a fost scris împreună cu co-creatorul serialului „Lost“, Damon Lindelof, va apărea în cinematografe în varianta 3D pe 19 decembrie 2014 şi îl va avea ca protagonist pe George Clooney.
„Maleficent“, basmul cinematografic al Angelinei Jolie, programat iniţial pentru 14 martie 2014, va avea premiera pe 2 iulie 2014.