Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentari PSD, distinsi cu Meritul Academic

Publicat in Adevarul, miercuri 22 decembrie 2004 ·

Actorii Colea Rautu si Maia Morgenstern premiati pentru artele spectacolului Ieri, presedintele Academiei Romane Eugen Simion le-a acordat distinctia Meritul Academic parlamentarilor PSD Valer Dorneanu, Antonie Iorgovan si Marian Ianculescu. Cei trei au beneficiat astfel de recunostinta conducerii Academiei, in urma ajutorului acordat institutiei pentru recapatarea, prin lege, a bunurilor si padurilor care i-au apartinut inainte de 1948. Potrivit explicatiilor lui Eugen Simion, Antonie Iorgovan este cel care a initiat legea de restituire a bunurilor Academiei, Valer Dorneanu, ca presedinte al Camerei Deputatilor, a facut ca legea sa fie votata in ultima zi a sesiunii de dinainte de alegeri, iar deputatul Marian Ianculescu a initiat si sustinut proiectul de lege privind retrocedarea padurilor. In urma acestei ultime initiative Academia a recuperat, potrivit presedintelui ei, 30.000 ha de paduri. Marian Ianculescu a mai precizat ca in dezbaterea Comisiilor parlamentare de invatamant se afla un proiect de lege privind acordarea unor indemnizatii consistente membrilor Academiei. Dupa acordarea distinctiilor de recunostinta, a urmat decernarea premiilor Academiei pentru anul 2002, pentru 14 domenii diferite. "Premiile Academiei sunt modeste ca valoare materiala, dar esentiale ca valoare stiintifica si morala (...) in societatea romaneasca de azi se acorda foarte multe premii. Toata lumea acorda premii - cel putin asta este impresia - si toata intelighentia romana primeste premii. Academia e mai zgarcita, dar nu intr-atat incat sa nu recunoasca lucrarile de valoare in toate domeniile", a sustinut Eugen Simion. In ciuda "zgarceniei" declarate, Academia a acordat in jur de 70 de premii, numarul foarte mare facand imposibila enumerarea lor exhaustiva. Printre premianti s-au numarat: compozitorul George Balint (premiul George Enescu pentru creatie muzicala), pictorul Viorel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 6 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°