Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poluarea de la Moldomin a ajuns în atenția noilor comisari de la Garda Națională de Mediu

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 ·

După ce comisarii de la Garda de Mediu au inspectat iazurile de decantare de la Moldomin, în acest weekend, voluntarii GEC Nera au făcut o vizită la Moldova-Nouă, acolo unde s-au bucurat de liniștea atmosferică. În ce îi privește pe oficialii dela Gard Națională de Mediu, aceștia nu au o altă soluție de ecologizare. Sinfura variantă este ca elvețienii de la Mineco să cumpere societatea.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu care au inspectat iazurile de decantare de la Moldomin în ultimele două zile au ajuns la o concluzie mai puțin favorabilă turismului din Serbia și locuitorilor din Clisura Dunării. Asta pentru că, statul nu poate interveni, iar singura scăpare ar fi elvețienii de la Mineco, și aceștia condiționați de intabulările de terenuri.

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, Cătălin Şerban, şi a celor care au legătură cu şpaga de 50.000 de euro dată pentru aranjarea unor procese legate de falimentul SC Moldomin Moldova Nouă. În timp ce aceștia încearcă să își dovedească nevinovăția, societatea de pe malul fluviului Dunărea „otrăvește” în continuare aerul locuitorilor din Clisură, dar și pe cel al turiștilor care aplează la complexul turistic din Serbia.

Ca să își demonstreze interesul pentru problemele oamenilor, reprezentanții de la centru au trimis o delegație formată din doi comisari, care ar urma să dea soluții pentru problema poluării. În urma unei lungi analize, concluzia la care au ajuns este că cel mai periculos și mai toxic iaz este Tăușani. De asemenea, aceștia au mai adăugat că singura salvare ar fi elvețienii de la Mineco. „Singura variantă ar fi ca firma să cumpere uzina, însă la acest moment, Moldomin trebuie să rezolve problema intabulării terenurilor pentru ca societatea să poată fi vândută”, a spus Marius Cârpean, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Caraș-Sever

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°