(....)Dar de-acuş,

Zise el cu glas sfârşit

Ridicând un picioruş,

Dar de-acuş s-a isprăvit...

Cri-cri-crin,

Toamnă gri,

Tare-s mic şi necăjit!

Fără voia mea în ultimele zile m-am autosupus carantinei. Am stat în pat cu o durere tâmpită în toţi muşchii. Ieri de curiozitate m-am uitat din nou la televizor. La un moment dat nu l-am mai putut suporta şi l-am închis. E chiar bine să stai în pat şi să te uiţi la televizorul închis, să nu-i mai vezi, să nu-i mai auzi. E relaxant. Vorba aceea: „de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere"... dar ca aşa ceva să fie spus de unul care are pretenţii de preşedinte parcă e prea de tot. Poate aş înţelege astfel de exprimări, la postacii uslişti de pe facebook pentru că ei se rezumă să înjure dacă nu au argumente şi nu ştiu să poarte o discuţie civilizată, decât dacă dau cu pumnul. Însă asemenea limbaj, dinspre persoana cu prima funcţie în stat, chiar dacă interimară, este inadmisibilă.

Crin Antonescu a primit o palmă de la electorat când a intrat în Parlament cu vreo 9.000 voturi. Dar asta nu se pune. Şi la alegerile prezidenţiale sub două milioane de ştampile. Nici asta nu se pune. El e legitim? Închide ochii şi numără oi, e mai just aşa. Când am realizat că Antonescu arată la fel şi din profil şi din faţă, am încetat să mai respir pentru câteva secunde. Ascensiunea lui în cercurile oamenilor de stat a fost mai rapidă decât cea a lui Obi Wan Kenobi în rândurile cavalerilor Jedi. A fost un luceafăr, un fulger şi acum a ajuns un bec de lanternă.

Ce să mai...paranoia humanum est.. e clar că voi vreţi statul, nu guvernarea, iar asta nu se mai poate. V-au spus-o toţi, de la Merkel la Gordon. Statul de drept este una, şi guvernarea, adică administrare lui este altceva.

Şi atunci întreb? Există sau nu o magie a biroului „oval"? Problema este că efectul ei asupra candidaţilor miorit