Lipsă de consecvenţă, lipsă de informaţie, lipsă de criterii unitare. Lista recent anunţată a nominalizărilor la Premiile Uniter pentru cele mai bune prestaţii ale anului 2008 (aceste Oscaruri/Molière ale teatrului românesc) ne-au adus iarăşi aminte că pe-afară-i vopsit gardul şi-năuntru urlă leopardul în lumea scenei autohtone. Nominalizările au fost decise de juriu, care acoperă, judicios, plaja de gen (nu voi înţelege niciodată de ce preponderenţa feminină a comentatorilor de spectacole e o problemă, în timp ce hegemonia masculină în regia locală nu îngrijorează pe nimeni), vîrstă şi orientare ideologică a criticii româneşti, format, carevasăzică, din Magdalena Boiangiu (singurul critic cu reputaţie unanimă de echidistanţă din „garda veche“, în nici un fel implicată în activitatea practicii teatrale), Victor Scoradeţ (care de mult nu mai scrie despre teatru, de-a lungul timpului consilier al cîtorva instituţii teatrale şi cel mai important traducător şi promotor al dramaturgiei de limbă germană, aparţinînd generaţiei de mijloc) şi Ionuţ Sociu (singurul absolvent de teatrologie din trioul în cauză, scriitor într-ale teatrului nebătăios pe tărîm mioritic, încă neajuns la fatidica vîrstă de 30 de ani). Nu mă-ndoiesc de faptul că au luat la pas şi la galop cît s-a putut, fizic, de mult din producţia naţională de spectacole, pentru a ajunge, însă, cam în acelaşi loc (reţeaua mainstream care concentrează potenţialul premiabil naţional, motiv pentru care nu m-am mirat să aud comentarii – recunosc, rizibile – legate de coruptibilitatea juriilor Uniter). Sînt cauze multiple – şi justificabile prin anume contexte foarte triste şi independente de voinţa umană – care ar fi putut naşte anumite confuzii, însă nu şi pe cea legată de nominalizarea Ioanei Anastasia Anton la debut, pentru rolul Ofeliei din Hamletul lui Lászlo Bocsárdi. Pot să înţeleg că noţiunea de primul ro