Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările Dacia: Prăbuşire în România, explozie la export

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 martie 2010 ·

Numărul autoturismelor noi înmatriculate luna trecută în România a înregistrat cel mai accentuat declin din Uniunea Europeană (UE), cu 63% faţă de aceeaşi lună din 2009, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informează Mediafax. În februarie au fost înmatriculate 2.658 de autoturisme, comparativ cu 7.187 maşini în aceeaşi lună din 2009. Diminuarea pieţei auto din România a fost în februarie mai puţin pronunţată faţă de cea din ianuarie, când numărul înmatriculărilor de autovehicule noi de pasageri a scăzut cu 84,6%. La nivelul blocului comunitar piaţa auto a crescut în februarie cu 3%.

Dacia salvează onoarea

Dacă pe piaţa internă autoturismul autohton a fost nevoit să asculte de regulile unei pieţe în regres, Dacia a înregistrat cea mai mare creştere a înmatriculărilor din Uniune şi statele EFTA (Islanda, Norvegia, Elveţia, Liechtenstein). În luna februarie au fost cu 45,4% mai multe unităţi înmatriculate, respectiv 17.491 unităţi, în condiţiile în care în ianuarie avansul a fost de 69,7%. Cota de piaţă a producătorului auto român a urcat la 1,8% în februarie, de la 1,6% în ianuarie şi 1,3% în februarie 2009. În cazul grupului Renault, pro-prietarul Dacia, numărul total al înmatriculărilor de autoturisme noi a avansat cu aproape 30%, la 108.150 de unităţi. Cota de piaţă a crescut, de asemenea, de la 8,8% în februarie 2009 la 11,1% în perioada similară din acest an. În UE au fost înmatriculate 974.346 de autovehicule noi destinate pasagerilor. Piaţa autoturismelor a crescut în 15 state membre ale comunităţii europene, scăzând în celelalte.

Portugalia, record la înmatriculări

Dacă Italia a fost în februarie cea mai mare piaţă a UE, cu 200.560 de autoturisme noi înmatriculate, Portugalia a fost ţara UE în care numărul înmatriculărilor a crescut cel mai mult, respectiv cu 53%. Majoritatea pieţelor auto mari din UE au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Vânt puternic în mai multe zone ale ţării, până vineri seara

Mediafax acum 15 minute
Conform unui Cod galben emis pentru vineri, intervalul 10.00 - 23.00, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...65 km/h. În judeţul Caraş-Severin

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 44 minute
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum 33 minute
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 7 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum 34 minute
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum 32 minute
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Sârma pe care aleargă Mircea Geoană

Ziua News acum 16 minute
Lovit din mai multe direcții, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, aleargă literalmente pe sârmă în tentativa sa de a a-și lua revanșa după ce i-au fost furate voturile de către Traian Băsescu și de a obține un mandat prezidențial. Făr

Marcel Ciolacu, la Iaşi: Direcţia în care se îndreaptă în acest moment Moldova este direcţia corectă. Salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, că direcţia în care se îndreaptă Moldova este cea corectă, el precizând că salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor în Iaşi se situează la aproximativ 15

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°