Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi ei îl aşteaptă pe Moş Crăciun

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 19 decembrie 2013 ·

„Nu vom avea de sărbători cărniţă, dar mâncăm fasolică şi cartofi şi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru atât”, ne spune o mamă singură, cu cinci copii, care-şi duc traiul cu demnitate… într-o cocioabă, la marginea oraşului.

Pentru ei, „casă” înseamnă un vagon vechi, din lemn. Îi fereşte de ploaie, de vânt, de zăpadă. Stau undeva la marginea oraşului. Este vorba despre o mamă cu cinci copii, dintre care cel mai mic are 2 anişori şi jumătate.

Viaţa în locuinţa improvizată nu-i tocmai uşoară. Mai ales iarna. „E destul de greu, pentru că cel puţin iarna e foarte frig. Dacă nu ai o sobă care să-ţi ţină căldurică, se răceşte repede. Apa îngheaţă şi trebuie să o lăsăm să picure tot timpul noaptea. Ne-a îngheţat noaptea şi am cărat de la vecini”, povesteşte doamna Lenuţa, mama copiilor. Totuşi, „este ceva” şi acest vagon. „Ştiu că am o căsuţă, am unde să trag, am unde să pun capul seara pe pernă, am unde să spăl copiii, să le gătesc, nu e cine ştie ce, dar totuşi e ceva”, mai spune femeia.

Femeia este ajutată de fata cea mare, de 19 ani. Se îngrijeşte de fraţii mai mici, dar se străduie să înveţe şi carte pentru că „nu vreau să mă chinui ca mama, cum s-a chinuit ea cu fierul vechi”, spune Georgiana. Fata vrea să îşi dea bacalaureatul, să îl ia şi mai apoi să plece la o facultate. E calea către o viaţă mai bună.

Meniul de sărbătoare: cartofi şi fasole

Familia supravieţuieşte cu ajutorul alocaţiilor şi cu ce mai strânge mama din fier vechi. Câteodată nu au bani nici de pâine. Pe masa lor găseşti fasole şi foarte rar carne, pe care o mai primesc de la cei cu suflet mare. În perioada Crăciunului, meniul nu se schimbă foarte mult: cartofi, fasole vor alcătui masa festivă. Totuşi, şi mama, şi copilaşii îi mulţumesc lui Dumnezeu că au şi atâta şi cel mai important – sunt sănătoşi. „Se apropie sărbătorile şi le aşteptăm cu nerăbdare pent

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 44 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°