Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu a transmis lui Putin condoleanțe pentru atentatele din Volgograd

Publicat in Puterea, luni 30 decembrie 2013 ·

Traian Băsescu a transmis omologului său rus, președintele Vladimir Putin, condoleanțe pentru atentatele săvârșite în ultimele două zile în Volgograd.

Președintele României, Traian Băsescu, a transmis lui Vladimir Putin un mesaj de condoleanțe pentru atentatele teroriste produse în ultimele zile în orașul Volgograd din sudul Rusiei. Peste 30 de persoane și-au pierdut viața în cele două atacuri.

„În aceste momente de grea încercare, doresc să vă transmit, în numele poporului român, cât şi al meu personal, profunda noastră solidaritate faţă de rudele îndurerate ale celor care şi-au pierdut viaţa în urma acestui cumplit act de terorism, precum şi speranţa noastră pentru grabnica însănătoşire a persoanelor care au fost rănite”, se arată în mesajul președintelui Băsescu.

Șeful statului l-a asigurat pe liderul de la Kremlin de sprijinul României în efortul de combatere a terorismului.

„Vă rog să primiţi, stimate Domnule Preşedinte, sincere condoleanţe şi asigurarea întregii noastre compasiuni faţă de cetăţenii Federaţiei Ruse afectaţi de acest eveniment dramatic”, a mai scris Traian Băsescu lui Vladimir Putin.

Titus Corlățean, ministrul român al Afacerilor Externe, a transmis luni omologului său rus, Serghei Lavrov, o scrisoare de condoleanțe pentru victimele atentatelor din Volgograd.

Două atentate sinucigașe au avut loc duminică și luni dimineață în Volgograd, fostul Stalingrad. Un atentat atribuit unui kamikaze a ucis 17 persoane în gara orașului, aglomerată de începutul sărbătorilor de iarnă pentru numeroși ruși, de rit vechi.

Un alt atentator sinucigaș s-a detonat luni dimineață într-un troleibuz, provocând moartea a 15 persoane și rănirea a altor 27.

Traian Băsescu a transmis omologului său rus, președintele Vladimir Putin, condoleanțe pentru atentatele săvârșite în ultimele două zile în Volgograd.

Președintele Români

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 17 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 58 minute
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°