Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JURNAL DE PE FRONTUL ALEGERILOR. Dan Diaconescu: „Voi fi deputat, apoi premier și după aceea președinte”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 decembrie 2012 ·

Victor Ponta a evitat să-i ureze „La mulți ani!” lui Dan Diaconescu, a cărui zi este astăzi. A spus doar că îi felicită de ziua lor pe toți românii. Cei doi sunt adversari la Târgu Jiu, în cea mai încinsă competiție electorală din acest an. DAN DIACONESCU

Liderul PPDD a votat

Dan Diaconescu a votat la Școala generală nr. 7 din cartierul sărac al orașului, Vădenei. Era chiar ziua lui de naștere.

Imediat după ce a ieșit din încăpere, liderul PP-DD a declarat că a ales să voteze în acest colegiu pentru că acolo sunt oameni necăjiți, șomeri, oameni fără ajutoare sociale. „Nu m-am dus într-un loc academic, așa cum a făcut Victor Ponta”, a spus Diaconescu. Și a încheiat declarația în stilul caracteristic: „După 9 decembrie voi fi deputat, apoi premier, iar la alegerile viitoare voi fi președintele României”.

Într-adevăr, liderul USL Victor Ponta a votat la o secție amenajată în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. A fost întrebat de jurnaliști ce îi urează contracandidatului său, Dan Diaconescu, de ziua lui, iar premierul a ales un răspuns diplomatic: „Urez tuturor românilor”.

Premierul va rămâne în Târgu Jiu pe parcursul întregii zile. La ora 15.00 va participa la videoconferința cu prefecții și structurile ISU din toată țara pentru măsurile legate de efectele vremii. La ora 21.00, Victor Ponta va fi la Hotelul Brâncuși, unde va face primele declarații după închiderea urnelor.

Aflați aici REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012

Află de pe evz.ro primele REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Rezultate alegeri parlamentare 2012 BUCUREȘTIRezultate alegeri parlamentare 2012 ARADRezultate alegeri parlamentare 2012 ALBARezultate alegeri parlamentare 2012 ARGEȘRezultate alegeri parlamentare 2012 BACĂURezultate alegeri parlamentare 2012 BIHORRezultate alegeri parlamentare 2012

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 31 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 25 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°