Articolul vine în continuarea seriei Şeherezadei, ca un fel de ilustrare. De ce? Pentru că anul acesta, deşi ajuns abia pe la trei sferturi, mi se pare extrem de fast pentru naraţiunea literară, îndeosebi pentru roman. Pînă la jumătatea lui august, am citit cel puţin cinci romane pe care le-aş putea decora cu „asul“ şi mai multe care merită măcar un „popă“. Deci, cinci „aşi“: Ioan Groşan, Un om din Est, Tracus Arte; Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, Polirom; Liviu Bîrsan, Asylant, Curtea Veche; O. Nimigean, Rădăcina de bucsau, Polirom; Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, Polirom. Şi şase „popi“: Călin Ciobotari, Captiv în epoca de aur, Ideea Europeană; Maria Manolescu, Ca picăturile de sînge pe linoleumul din lift, Cartea Românească; Dan Petru Cristea,Scaune de pluş, Cartea Românească; Marin Mălaicu-Hondrari,Apropierea, Cartea Românească; Constantin Severin, Iubita lui Esto, Curtea Veche; Alexandru Jurcan, Cei rămaşi pe pămînt, Casa cărţii de ştiinţă. Şi nu am prins reeditările, nici cărţile care, inevitabil, îmi vor fi scăpat! Nu sînt sigur că împărţirea mea nu e tributară prejudecăţii legate de dimensiuni, iar în cazul Ciobotari faptului că nu mă decid dacă e roman sau „amintiri din copilărie“. 11 autori pînă acum, din generaţii diferite, însă active, cu experienţe romaneşti sau literare diferite. Fiecare dintre aceste cărţi merită o cronică şi, sper, voi reuşi asta. Deocamdată, trec în revistă „aşii“. Am început enumerarea cu romanul lui Groşan pentru că a fost una dintre cele mai aşteptate cărţi ale ultimelor două decenii, inclusiv de către mine. În al doilea rînd, pentru că a avut parte de o primire critică masivă, dar şi controversată. Nu, nu valoarea cărţii a fost contestată, chiar dacă unii critici i-au adus şi mici critici de detaliu, ci genul, faptul că ar fi un roman. De vreme ce de laBaltagul la Ullysses şi Război şi pace avem de-a face cu