Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL vă urează:“Bine aţi venit în Ferma animalelor!"

Publicat in Romania Libera, luni 1 iulie 2013 ·

“Nici un animal din ţara noastră nu ştie ce sunt acelea fericirea sau tihna. Nici un animal din Anglia nu este liber. Viaţa oricărui animal înseamnă mizerie şi sclavie. Se petrece oare acest lucru pentru că ţara asta a noastră este atât de săracă, încât nu poate asigura o viaţă decentă celor care trăiesc în ea? Nu, tovarăşi- de o mie de ori nu! Pământul Angliei este fertil, clima ei este bună, Anglia e capabilă să ofere hrană din abundenţă unui număr de animale enorm faţă de câte o locuiesc astăzi. Numai ferma noastră ar putea întreţine zece cai, douăzeci de vaci, sute de oi- toată lumea trăind într-un confort şi o demnitate care astăzi sunt aproape de neimaginat. Pentru ce, atunci, trăim zi de zi în aceste condiţii de mizerie? Pentru că aproape întregul produs al muncii noastre ne este furat de fiinţele omeneşti. Iată, tovarăşi, răspunsul la toate problemele noastre. El se rezumă la un singur cuvânt: OMUL! Omul este singurul nostru duşman adevărat. Scoateţi omul din scenă şi cauza fundamentală a foametei din rândul animalelor şi a muncii excesive este abolită pentru totdeauna”.

Fragmentul de mai sus face parte din discursul “ Bătrânului Senior”, porcul care a declanşat revoluţia animalelor din ferma domnului Jones, în senzaţionala fabulă despre totalitarism scrisă de George Orwell în 1945. Cu un umor devastator, Orwell îşi imaginează o revoluţie într-o fermă engleză, în urma căreia stăpânul despot este alungat, iar puterea ajunge în mâinile animalelor. Încetul cu încetul însă, societatea justă, nou construită, se îndreaptă către totalitarism, prin mijloace deloc necunoscute, în general, politicienilor de astăzi: manipulare, dezinfomare, propagandă, intimidare.

Cei care au simţul umorului pot astfel descoperi similitudini foarte mari dintre lumea descrisă de Orwell în “Ferma animalelor” şi ceea ce se întâmplă astăzi în România.

Dacă, de p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 12 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 24 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°