Cu o cerbicie pe care aş fi bucuros să constat că premierul o are şi în alte împrejurări, mai ales când e vorba de chestiuni de supravieţuire a categoriilor defavorizate ale populaţiei şi de asigurare a unui vital echilibru între veniturile minimale şi cheltuielile obligatorii, Victor Ponta a reluat în şedinţa de guvern de miercuri tema sa obsesivă: gazele de şist. Le prezintă de câteva luni cu o stăruinţă care o depăşeşte până şi pe aceea a lobbystului Traian Băsescu, care i-a pus în palmă acest cartof fierbinte, ca şi pe aceia ai altor resurse, în primul rând aurifere. Exploatate de către concernul american Chevron, asupra României s-ar revărsa cornul abundenţei: independenţa energetică, debarasarea de ruşii de la Gazprom, locuri de muncă, venituri la Buget şi un noian de alte vorbe, altminteri frumoase, dar nesusţinute de cifre, de date concrete, de evaluări profesioniste şi mai ales oneste. Spun oneste, pentru că nu am certitudinea că înalţii oficiali guvernamentali înfăţişează naţiunii dosarul respectiv într-o necesară, obligatorie transparenţă. Există nişte nemernici, spun ei,  care se opun acestei afacerii de mare succes a statului, care se încrâncenează să nu recunoască uriaşele beneficii care ar potopi România, dacă şi-ar exploata gazele de şist. Şi fără prea multă reţinere, premierul a făcut o trimitere la o "anumită televiziuene" (citeşte: Antena 3), care a abordat adesea neclarităţile acestei tranzacţii.

Să avem pardon, nu România ar deţine exploatarea, ci Chevron. România ar trebui pur şi simplu să cumpere de la Chevron - evident, tot la preţul pieţei - gazele extrase din propriul subsol. Da, dar o să luăm redevenţe de pe urma concesiunii, se mai aude dinspre Palatul Victoria. Cât de mari vor fi aceste redevenţe? Cât media europeană, zice Guvernul. În baza cărei legi, de vreme ce, venit la putere de peste un an, Cabinetul nu s-a învrednicit să