În ultimii ani, la început cu timiditate, iar apoi din ce în ce mai puternic, un nou curent intelectual şi-a făcut simţită prezenţa în dezbaterea publică şi în viaţa politică. Reprezentanţii săi sunt, în marea majoritate, oameni tineri şi foarte tineri. O nouă generaţie. Dacă vocile lor nu au rămas izolate este pentru că, pe de o parte, ideile pe care ei le exprimă şi valorile pe care le apără sunt complementare şi au un fundament comun, iar pe de altă parte, deoarece Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI) şi Institutul de Studii Populare (ISP) le-au oferit un cadru instituţional de regrupare doctrinară. S-a articulat astfel ceea ce eu numesc noua şcoală de gândire a dreptei din România. Este nouă întrucât ea nu se revendică de la dreapta interbelică, neavând nicio legătură intelectuală cu derapajele radicale ale acesteia. Dimpotrivă, toţi reprezentanţii acestei şcoli de gândire, indiferent dacă sunt de orientare clasic-liberală, creştin-democrată sau conservatoare, au ca numitor comun moderaţia ideatică şi eleganţa discursului, fiind conectaţi la mişcările de idei ale dreptei din Occident şi din Statele Unite.

Cum se explică însă complementaritatea şi care este fundamentul comun al principiilor pe care le apără aceşti tineri? Mai exact, au existat în România rădăcinile unei noi gândiri de dreapta care să îmbine afirmarea curajoasă a centralităţii demnităţii omului în structura de valori care dă coerenţă societăţii şi moderaţia retoricii puse în slujba acestei afirmări? Puteau aceşti tineri să evolueze intelectual şi să devină solidari, în absenţa unor modele asumate explicit sau cel puţin implicit? Răspunsul la aceste întrebări s-a cristalizat într-un demers instituţional. ISP a inclus în programul său pe anul 2010 un proiect de omagiere a gânditorilor care, chiar în condiţiile regimului comunist, iar apoi în mediul tulbure al tranziţiei, a