Democraţie cu militărie. Dacă-i ordin, cu plăcere. Să trăiţi, şefu’! Hai să ne jucăm în nisip cu lopăţica.
Am „citat” din stenogramele şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, care a decis, la propunerea primarului-minune (posibil viitor candidat la prezidenţiale) Liviu Negoiţă, boicotarea televiziunilor Realitatea şi Antena 3. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
Sunt douăzeci de ani de când o mână de oameni de treabă se adunau în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în „zona liberă de neocomunism”. Printre altele, cereau o televiziune liberă, TVR-ul anului 1990 fiind, în general, o maşinărie de manipulat.
După douăzeci de ani de tranziţie, partidul de guvernământ pune, la modul cel mai serios, problema boicotării unor televiziuni. Cum adică? Foloseşte starea continuă de beligeranţă altcuiva decât unor minţi prea înfierbântate? E ceva constructiv aici? Ştiu, sunt întrebări retorice.
România pierde, zi de zi, de pe urma unor războaie de doi lei, pornite de pretinşi bărbaţi de stat, în realitate nişte adolescenţi întârziaţi (unii, cu oareşce deprinderi de a aduna bani publici, milion lângă milion). Sunt analişti care văd în această decizie o mutare ingenioasă, ca într-o partidă de şah câştigată, desigur, dinainte (atât e de înţeleaptă strategia).
Televiziunile blamate politic, la un nivel atât de înalt, şi-ar pierde, cică, obiectul muncii. Nemaiavându-i în studio pe domnii Boc, Videanu, Berceanu, Blaga sau pe doamna Udrea, talkshow-urile posturilor cu pricina vor fi lipsite de sare, piper şi usturoi.
Îşi vor pierde, deci, nu doar credibilitatea (oricum îndoielnică), ci şi ratingurile. Odată problema ratingurilor rezolvată, graţie genialei manevre, nu vor mai primi bani din publicitate, deci averile mogulilor celor răi vor fi afectate din ce în ce mai mult.
Prin urmare, respectivii vor începe