Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episodul 10. NADIA, marcă de România

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Nadia Comăneci va rămâne în istorie nu numai prin faptul că a obţinut prima notă maximă din istoria JO, ci şi pentru alte câteva premiere mondiale care au avut-o în prim-plan pe fosta gimnastă.

„Adevărul" încheie astăzi un serial impresionant despre Nadia Comăneci, din care aţi aflat de ce Nadia e unică în lume. Puţini sunt sportivii a căror valoare este recunoscută unanim la nivel mondial. Iar dintre aceştia, arareori cineva a fost socotit numărul 1 din întreaga istorie. În sportul-rege, de pildă, Pele şi Maradona şi-au disputat titlul de „cel mai bun fotbalist al secolului XX". Şi nici până astăzi nu s-a ajuns la un consens.

Nadia Comăneci, în schimb, este socotită şi astăzi ca fiind sportiva care a schimbat faţa gimnasticii, cea care a dat o altă dimensiune mediatică acestui sport. Impresia pe care ea a lăsat-o deopotrivă specialiştilor, ziariştilor şi publicului a fost atât de puternică încât pentru aceştia n-a contat nici faptul că românca ocupă abia locul 4 într-un clasament al celor mai medaliate gimnaste din istoria Olimpiadelor, după Larisa Latânina (18/9 de aur), Vera Ciaslavska (11/7) şi Agnes Keleti (10/5).

În istoria sportului, Nadia de România - oriunde te-ai duce în lume, atunci când spui numele ţării noastre ţi se răspunde imediat cu formula „din ţara Nadiei" - va rămâne prin câteva reuşite care fie că nu mai pot fi depăşite, fie vor fi cu greu egalate.Prima notă de 10 din istoria JO. Până la Montreal, în 1976, în gimnastică nu s-a pus problema ca o sportivă să se apropie de perfecţiune. Şi cu atât mai puţin ca să fie cineva capabil să o atingă. Din acest motiv, în momentul în care Nadia şi-a făcut exerciţiul la paralele, în timpul concursului olimpic, iar tabela electronică a afişat nota 1.00, neputând să arate 10.00, entuziasmul a cuprins deopotrivă publicul, dar şi presa din întreaga lume.

Campioana noastră mai r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii - lege promulgată

HotNews acum 38 minute
Solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii, conform unui act normativ promulgat miercuri de președintele Klaus Iohannis. Refugiați din Ucraina sosesc în Gara de Nord din CapitalăFoto: Agerpres Conform legii, care aprob

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Un bărbat care se deplasa pe trotinetă, accidentat mortal pe DJ 673 Turceni

Adevarul acum 22 minute
Un bărbat din comuna  Plopşoru, județul Gorj, care se deplasa cu o trotinetă pe DJ 673, în zona oraşului Turceni, a murit după ce a fost acroşat de un autovehicul, potrivit Agerpres.

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Raiffeisen Bank oprește plățile în dolari pentru clienții săi din Rusia

HotNews acum o ora
Subsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat miercuri că plăţile iniţiate în dolari nu vor mai fi disponibile începând din data de 10 iunie, invocând modificarea cerinţelor băncilor corespondente, transmite

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 8 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum 2 ore
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 5 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°