Deputatul PDL Silviu Prigoană se va lansa în cursa pentru Primăria Capitalei, dar nu din partea democrat-liberalilor, ci sprijinit de o nouă alianţă politică, intitulată "Mişcarea pentru Bucureşti".
Odată cu anunţul participării sale separate de democrat-liberali, Prigoană a explicat şi că PDL Bucureşti va propune un alt candidat. Dacă va fi pus în practică, planul lui Prigoană este o copie a scenariului cu care Sorin Oprescu a câştigat Primăria Capitalei în 2008. Oprescu a părăsit atunci, oficial, PSD şi a candidat ca independent, în timp ce social-democraţii au avut un candidat de faţadă în persoana lui Cristian Diaconescu. Strategia s-a dovedit un succes: separat de imaginea PSD, partid care nu a câştigat niciodată Primăria Bucureşti, Oprescu a reuşit să devină edil-şef al Capitalei.
Pentru Prigoană, jocul de-a independenţa este singura şansă, cel puţin la nivel teoretic, de a ieşi din ecuaţia politică din Bucureşti. În Capitală, USL are 56% potrivit sondajului IMAS pe luna februarie, iar PDL - 22%. Pe de altă parte, cercetările interne ale PDL arată că Prigoană, în calitate de candidat al democrat-liberalilor, este cotat cu 20% şi este dominat clar de Oprescu, cotat cu 51%.
Dacă pentru Prigoană joaca de-a independenţa ar putea avea o doză de eficienţă, pentru PDL poate fi riscant să urmeze planul PSD din 2008. Atunci, social-democraţii au avut, practic, doi candidaţi - cel real, Sorin Oprescu şi cel formal Cristian Diaconescu. Fragmentarea voturilor PSD nu a fost o problemă, pentru că alegerile erau în două tururi de scrutin.
Acum însă, scenariul lansat de Prigoană, cu un candidat separat al PDL, nu e sigur că va fi la fel de eficient: dacă Oprescu iese pe primul loc, cum arată sondajele, nu mai există şansa remontării în turul doi, alegerile fiind acum într-un singur tur de scrutin.
Tensiuni în PDL
Silviu Prigoană stă cel