Programele de studii propuse de Universitatea „Ştefan cel Mare” s-au dovedit a fi la mare căutare în rândul absolvenţilor de liceu. Încă din prima zi a sesiunii de admitere, pe holurile universităţii, numeroşi tineri cu dosare în mână erau decişi să se înscrie la una din cele nouă direcţii de studiu ale Universităţii „Ştefan cel Mare” sau la unul din programele de studii de masterat propuse de instituţia suceveană.
În acest an, reprezentanţii USV au amenajat birouri la care studenţi ai instituţiei sunt mereu la dispoziţia viitorilor boboci pentru a le oferi informaţii de care aceştia au nevoie.
Carina Diaconu este studentă înanul III la USV şi a hotărât ca în acest an să se implice în procesul de admitere şi să îi ajute pe viitorii boboci cu orice informaţie.
Aceasta a declarat: „le împărtăşim din experienţa noastră de student, îi îndrumăm, le spunem de ce acte au nevoie, le răspundem nelămuririlor. Adresabilitatea a fost mare, mulţi au pus întrebări la care nu am putut răspunde, dar i-am îndrumat către secretariatele avizate. Suntem aici, la dispoziţia candidaţilor, până la data de 17 iulie”.
De asemenea, în fiecare din cele 16 săli pentru înscriere desemnate de USV, erau afişate toate domeniile şi specializările din cadrul fiecărei facultăţii, dar şi mesaje importante pentru candidaţi. Atât bacalaureaţii, cât şi licenţiaţii îşi pot depune dosarele de înscriere până pe data de 23, 24 sau 25 iulie, în funcţie de facultate (excepţie făcând zilele de sâmbătă şi duminică).
Apropierea de casă şi recomandările celorlaţi, criterii în alegerea USV
Câteva facultăţi din cadrul USV au început sesiunea de admitere în forţă, dat fiind faptul că zeci de candidaţi le-au trecut pragul încă din prima zi de admitere. De cealaltă parte, în sălile de înscriere pentru alte facultăţi, adresabilitatea a fost foarte scăzută. Una dintre facultăţile