Care sunt însă realizările concrete ale Guvernului Ponta care indică progresul pe 2013 şi perspectivele pentru anii următori?
Finalul anului 2013 prilejuieşte obişnuitele momente de bilanţ. Din această evaluare nu poate lipsi nici economia României, greu încercată în perioada guvernării PDL, dar care acum dă semne tot mai puternice de revigorare. Vorbim despre cifre şi date favorabile care se regăsesc în economia reală, nu doar în statisticile sau prognozele diferiţilor analişti.
Astfel, România sub Guvernul Ponta a făcut performanţă pe întreaga plajă de indicatori macroeconomici, în condiţiile în care măsurile pe zona fiscală au dat rezultatele scontate, disciplina bugetară a permis impunerea unui model eficient al guvernării, iar politicile de stimulare a economiei au condus la o creştere a volumului de investiţii în ţara noastră. Toate acestea sunt roadele unei guvernări responsabile, care a ţintit recâştigarea stabilităţii economice. Iar vestea cea mai bună este aceea că în 2013 s-a consolidat o fundaţie pe care se poate clădi sănătos în anii următori, ceea ce înseamnă că rezultatele bune din economie vor fi palpabile şi resimţite de către populaţie, în ceea ce înseamnă creşterea nivelului de trai.
În plan investiţional, România este pe care să bată un nou record. Până la finalul anului, investiţiile din economia autohtonă vor depăşi 10 miliarde de euro. În termeni nominali, anul 2013 devine cel mai prosper din acest punct de vedere, în condiţiile în care din 1989 şi până în prezent nu a mai fost consemnată o dinamică atât de favorabilă. Vorbim atât despre investiţii directe, cât şi despre investiţii angajate pe baza de acorduri si memorandumuri cu diferite companii. Dintre reperele principale ale planului de investiţii, merită menţionate cele derulate de Daimler, Bosch, DeLonghi, Pirelli, Michelin, Lufkin, Huawei sau ZTE, aflate î