Vorbind despre purgatoriul prin care trece acum economia mondială, tot mai mulţi analişti invocă Marea Depresiune din anii ’30. Deşi specialiştii subliniază, prudenţi, că “fiecare criză e diferită”, există totuşi câteva interesante elemente comune. În 2004, 0,1% dintre americani aveau câştiguri cât 120 de milioane de oameni de rând, fenomen asemănător cu ce s-a întâmplat în anii ’30

Magnitudinea crizei actuale a provocat, fără îndoială, comparaţiile cu dezastrul din urmă cu aproape opt decenii. Niciodată de atunci sistemul financiar internaţional nu a mai fost pus sub semnul întrebării. Acum, el este în colaps, la fel ca la începutul anilor ’30. Şi atunci, ca şi acum, în epicentrul cataclismului s-au aflat Statele Unite. Asemănările nu se opresc însă aici. Cele mai tulburătoare se referă la rădăcinile profunde ale celor două crize. În ambele cazuri, regăsim acelaşi amestec exploziv de consumism exagerat, credite riscante şi speculaţii scăpate de sub control.

“Societatea occidentală a cheltuit multă vreme mai mult decât îşi putea permite”, rezuma recent Jaime Gil Aluja cauza reală a problemelor cu care ne confruntăm astăzi. Reputatul savant spaniol, specialist al “economiei incertitudinii”, a explicat pentru Jurnalul Naţional: “A fost încurajată o spirală a consumului, fără să se ţină seama că resursele nu o puteau susţine. S-au creat decalaje uriaşe”. La fel s-a întâmplat şi în “nebunii” ani ’20. Nu doar pentru că, după oroarea primului război mondial, lumea voia să se bucure de viaţă, să trăiască clipa, să profite de orice oportunitate. Consumismul a fost încurajat deliberat, din raţiuni economice.

În anii '20, progresul tehnologic adusese producţia de masă. Prosperitatea se putea perpetua, însă, doar atâta vreme cât cererea creştea odată cu oferta. Virtuţile tradiţionale – frugalitatea, prudenţa şi cumpătarea – au devenit brusc anacronic