In toată povestea asta cu moartea fetei de la Ernst&Young, un singur lucru pare mai trist ca tăcerea ei: tăcerea şefilor. Tăcerea companiei, care nu s-a putut aduna intr-atat incat să arunce o privire pe coperta 4 a Manualului de Situaţii de Criză, acolo unde sunt concentrate, pentru oamenii grăbiţi, regulile de bază. Iar prima sună cam aşa: fii uman cand e vorba de pierderi umane! TĂcerea managerilor in toată povestea asta cu moartea fetei de la Ernst&Young, un singur lucru pare mai trist ca tăcerea ei: tăcerea şefilor. Tăcerea companiei, care nu s-a putut aduna intr-atat incat să arunce o privire pe coperta 4 a Manualului de Situaţii de Criză, acolo unde sunt concentrate, pentru oamenii grăbiţi, regulile de bază. Iar prima sună cam aşa: fii uman cand e vorba de pierderi umane!
In trei zile de scandal (scriu articolul vineri dimineaţă), firma n-a reuşit decat să arunce pe piaţă un pachet negru, mare şi greu de obtuzitate. Un singur şef a declarat că regretă tragedia umană, insă a regretat-o la telefon, să nu cumva să-l vadă cineva că suferă. Imi inchipui că avocaţii nu dau voie nimănui să-şi asume vreo responsabilitate, de teama unui eventual proces. Insă managerii companiei ar trebui să le spună că procesul se desfăşoară deja, iar sentinţa se dă, repetat şi obsesiv, in mintea a zeci de mii de oameni care contează. Nu doar că se dă, dar se şi execută imediat: reputaţia firmei e pusă la zid şi ciuruită cu mii de gloanţe, pe bloguri, in ziare, la coafor şi la distribuitorul de apă. "Ai auzit, dragă? A murit de oboseală, trăgea la galere la auditorii ăia!"
Nu zic că firma va fi distrusă ca urmare a evenimentului. Ba chiar, dacă permiteţi să descarc basculanta cu cinism aici in pagină, ar putea să iasă intărită. In fond, clienţii ştiu acum sigur că, pentru banii lor, primesc maximum de efort. Acum, vorbele din pliante şi prezentări chiar au o corespon
