Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi şi suspendări-record pentru panduri

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 14 august 2009 ·

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a dictat sancţiuni fără precedent pentru clubul Pandurii Târgu Jiu, obligat să plătească amenzi de peste 450.000 de lei.

Preşedintele şi antrenorul grupării gorjene au primit sancţiuni drastice din partea Comisiei de Disciplină a LPF. Marin Condescu a fost suspendat un an şi amendat cu 300.000 de lei pentru declaraţiile referitoare la comisiile LPF, despre care a spus că funcţionează ilegal, iar Sorin Cîrţu a fost suspendat şase etape şi amendat cu 4.500 de lei pentru eliminarea din jocul cu FC Vaslui. De asemenea, clubul Pandurii a mai fost amendat cu 910 lei, pentru că a acumulat cinci cartonaşe galbene în ultima etapă.

Condescu fusese deja suspendat şase luni şi amendat cu 150.000 de lei pentru nişte declaraţii de presă din sezonul trecut, referitoare la Dinamo Bucureşti. Şeful grupării gorjene nu are de gând să plătească amenzile uriaşe, de peste 450.000 de lei. „Îmi menţin declaraţiile, comisiile sunt ilegale. Ei au impresia că pe criza asta am de unde să dau atâţia bani?“, a replicat Condescu.

Aflat la a şasea eliminare pe banca tehnică a echipei Pandurii, Sorin Cîrţu a fost judecat ca recidivist de către Comisia de Disciplină. „Am fost judecat pentru un motiv aberant. Nu am înţeles de ce am fost trimis în tribună de acel arbitru. Trebuia să mă trimită în tribună că am i-am zis arbitrului «Ce, mă, îţi e frică de Porumboiu şi nu-l atenţionezi pe central că un vasluian a dat cu cotul?». Ăsta e un motiv să pedepseşti pe cineva şi să-l suspenzi? Dar aşa e fotbalul în România“, a replicat Cîrţu. Tehnicianul, care a cumulat 12 etape de suspendare de când este antrenor la Pandurii, a mai primit recent o amendă de 10.000 de lei, deoarece nu s-a prezentat la cursul susţinut de antrenorul Javier Clemente la Bucureşti, pentru antrenorii din primele două ligi. Clubul Pandurii va face apel atât

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis „Ziua Românilor de Pretutindeni, prilej de reafirmare a angajamentului faţă de unitate şi solidaritate“

Ziua Constanta acum 21 minute
Într-un mesaj special dedicat Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele României, Klaus Iohannis, subliniază importanța acestei sărbători și recunoaște contribuția valoroasă a românilor din diaspora la dezvoltarea și promovarea valorilor naționa

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 54 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 23 minute
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 27 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 3 ore
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°