Emilian Marcu Pasarea purtand acest nume (dupa D.E.X.I., al Limbii romane, p.2098, col. a II-a, - cu picioare inalte, cu ciocul lung si incovoiat, cu spatele si aripile negre) isi face, aproape seara de seara poteca, de pe micul ecran in casele noastre.

Furios nevoie mare, cu ochii bulbucati, aproape oftalmici, suferind de o boala ce din pacate la noi in tara a atins pe foarte multi, jigodita, facand spume la gura, loveste cu ciocul lung si incovoiat, cu toate ca i se spune «ciocul mic», crezand ca el si numai el este realitatea. Nimic mai fals in credinta sa. Un eres, s-ar putea spune fara sa gresim.

De multe poate fi suspectat tiganusul de balta si de... uscat, de care facem vorbire dar ca nu este vehement in nici un caz nu putem. Cu vocea lui precipitata, aproape de latrat, lasand impresia ca doar el are dreptate in toate, poate ca din cauza pliscului care il scoate in prim plan si ii aduce vant la pupa, facandu-l sa creada ca este chiar buricul pamantului devine, adesea, insolent.

In stilu-i de tiganus de balta care ar vrea sa mearga pe uscat ca apoi sa zboare, aceasta lighioana lanseaza, atunci cand i se comanda, atacuri furibunde, la indemnul, pe fata sau mascat, al sefilor care-i dau sa ciuguleasca din palma, atacuri in tromba, atacuri care de cele mai multe ori sunt fara acoperire. In caz ca greseste, si greseste de multe ori, se ascunde, iute, in spatele altor atacuri si mai furibunde si mai fara acoperire, uitand pe data de atacurile precedente.

Tiganusul de balta si de... uscat, cu comanda (fiind sambrias nu are alta cale) in chiar ziua de 15 ianuarie a.c. si-a pus penele (poalele in cap) certandu-se si cu un invitat la emisiune, dar si mai grav, cu telespectatorii care, vezi doamne, aveau alte pareri decat ale lui. Aveau, dupa parerea mea, niste opinii decente si de bun simt. Dar nu, tiganusului de balta si de...