Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Este normal ca domnul Neculaie să ia măsuri”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 8 octombrie 2010 ·

Directorul tehnic al FC Braşov, Dănuţ Oprea, a declarat că există o presiune suplimentară în lotul echipei sale şi e normal ca patronul Ioan Neculaie să ia unele măsuri. “Nu cred că este o situaţie anormală. Aşa cum s-au făcut eforturi foarte mari pentru ca echipa să fie cu salariile la zi, este firesc să fie şi pretenţii. Nu poţi lăsa lucrurile aşa atunci când echipa pedalează în gol. Nişte avertismente, nu trebuie să facă altceva decât să ne trezească şi să muncim şi mai mult pentru a rezolva problemele cu care ne confruntăm. Pentru că am ajuns unde suntem în clasament, acum normal că este o presiune în plus, dar asta este, trebuie să depăşim acest moment cât mai repede”, a spus Oprea.

Doar varianta victoriei cu Craiova

De asemenea, directorul tehnic braşovean consideră că FC Braşov are doar varianta victoriei cu Universitatea Craiova. “Nu prea avem altă variantă decât victoria în meciul cu Universitatea Craiova şi suntem cu toţii încrezători că o şi putem obţine, oricât de greu ar fi. În mod sigur şi ei vor veni la Braşov cu gândul să ne bată, dar vom pregăti în cel mai mic amănunt acest joc şi la final sperăm să avem în cont trei puncte importante. În situaţia în care suntem noi, la minus patru în clasamentul adevărului, nu prea ne mai permitem paşi greşiţi, mai ales pe propriul teren”, a mai spus Oprea.

Îl susţine pe Chipciu

Oficialul braşovean speră ca mijlocaşul Alexandru Chipciu, convocat la naţionala de tineret a României, să rămână la fel de serios ca şi până acum. “Cu siguranţă pentru Chipciu această convocare va conta enorm de mult. Nu joci în fiecare zi un meci de baraj cu Anglia. Eu cred că dacă va avea grijă de el şi dacă se va pregăti în continuare la fel de bine, va ajunge departe. Depinde numai de el cât de departe va ajunge. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ şi să tragă de el pentru a juca mereu bine.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 27 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 53 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 45 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°