Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul iesean retinut la Bucuresti a vrut sa devina judecator

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 22 iulie 2005 ·

•"A fost decanul Baroului Constitutional pentru cateva luni, dupa care si-a dat demisia pentru ca a sustinut examenul de intrare in magistratura", a declarat Viorel Nimerincu •Zaira Murgu, rectorul Universitatii Dimitrie Cantemir, disculpa institutia pe care o conduce de orice vina •Acesta continua sa atraga studenti, chiar daca la examenul de licenta din vara au picat aproape 60 pentru ca aveau lucrari copiate dupa altele

Judecatorii de la Tribunalul Bucuresti au emis mandatele de arestare preventiva pentru 29 de zile, pe numele celor doua cadre didactice de la Universitatea Dimitrie Cantemir din Iasi, acuzate de luare de mita si trafic de influenta, insa Lucian Bratu si Dumitru Popa au facut ieri recurs impotriva acestei decizii. Conform datelor oferite de procurorii de la Parchetul National Anticoruptie Bucuresti, asistentul universitar Lucian Bratu si lectorul Dumitru Popa asteapta acum judecarea recursului la Curtea de Apel Bucuresti. Fiind intrebati daca a fost pornita o campanie impotriva profesorilor universitari care iau mita, procurorii au declarat ca momentan a fost o actiune care a vizat doar faptele penale de la Academia de Politie din Bucuresti. "Daca si viitorii politisti, care sunt chemati sa aplice legea, incep cu stangul in cariera pe care vor sa o urmeze, atunci este o problema pe care vom incerca sa o rezolvam", a declarat Gabriela Neagu, purtatorul de cuvant al PNA Bucuresti. Trebuie mentionat ca Dumitru Popa a fost, pana in vara anului 2004, decanul Baroului Constitutional si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. Acesta si-a dat demisia din aceasta functie pentru ca a dorit sa devina judecator. "A fost decanul Baroului Constitutional pentru cateva luni, dupa care si-a dat demisia pentru a sustine examenul de intrare in magistratura. Dumitru Popa a fost exclus atat din cadrul baroului, cat si din Uniunea Nationa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 22 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 25 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°