Noi, profesorii, ne aflam, precum personajul unui prestigios filosof, in mijlocul unei selve intunecoase: buha striga nelinistitor, risii isi ling buzele sangvinolente, vipera sisiie insinuant; si trebuie cumva sa iesim la un liman. Cum oare? Din pacate, de ani multi si nu prea buni, discutam cu foc despre renovarea invatamintului. In ultima saptamina, am vizionat nu mai putin de sapte emisiuni televizate, extrem de aprinse, dedicate chestiunii educative. Am citit nu mai putin de o duzina de articole in presa scrisa. Vorbaria e in toi, patimile dau in clocot, ochii lucesc pe ecran sinistru, caninii opalescenti sticlesc feroce, dar invatamintul romanesc ramine o imagine fidela a haosului si neputintei. Fiecare graitor pedagogic detine un program de reforme complet si desavirsit si nu e om cu limba intre molari care sa nu fi intrezarit solutia mintuitoare. Unul cere introducerea examenului de admitere la Universitate, altul vizeaza eradicarea coruptiei din invatamint, in fine, al treilea promoveaza concurenta scrisnita intre colegii, facultati si chiar sectii ale aceleiasi facultati (ca la Universitatea "Al.I. Cuza"). Toti sint foarte competenti in discursuri si "proiecte" educativ-manageriale, nimeni, in schimb, nu e competent la catedra. Doar asa se explica nivelul scazut al cunostintelor unui elev din clasa a XII-a sau al studentilor din anul IV (cei care nu au fost cuprinsi in "sistemul Bologna"). Am mai vorbit despre asta. Adevarul "docimologic" nu e citusi de putin amuzant, ci intristator de-a binelea. Stupefiant! Mereu ma lovesc de cite o surpriza naucitoare. Elevii nu stiu mare lucru. Profesorii nostri, la fel. De ce ar sti ei mai multe? Zi de zi, noapte de noapte, crepuscul de crepuscul, vorbim vorbe. Compunem compuneri. Proiectam proiecte. Ne incalzim in discutii sterile pentru a degera mai apoi (in mormint!). Intr-un final metafizic, dar nu si apoteotic, pro