Dacă nu ar fi fost atât de paranoic încât să se considere buricul pământului, iar diabetul i-ar fi îngăduit să se apropie de 92 de ani, Ceauşescu ar fi avut ocazia să-l întâmpine pe Gorbaciov la Bucureşti, pe 2 decembrie 2009, şi să-i adreseze un călduros salut capitalist: „Bun venit, Mihail Sergheevici!“. Iar fostul lider de la Kremlin i-ar răspunde cu aceeaşi prietenie: „Bine te-am găsit, Nikolai Andreevici!“. Ceauşescu n-a înţeles însă că vântul schimbării ori te mângâie pe frunte (dacă-i înţelegi direcţia), ori te face praf şi pulbere (dacă i te opui). S-a încăpăţânat să rămână stăpân peste o ţară condusă atât de departe spre fericirea comunistă, încât nu mai avea nici vlagă, nici speranţă, nici curaj. România anului 1989 arăta ca după un cataclism, iar Nea Nicu – ca un ticălos ramolit. Şi dacă tot n-a vrut să-şi trăiască restul vieţii pe o plajă din Cuba sau într-un palat din Coreea de Nord, atunci i-a fost rezervată o cantitate consistentă de plumb, într-o cazarmă din Târgovişte.

Istoria va demonstra că Gorbaciov nu era străin de soluţia finală aplicată lui Ceauşescu. Noile căpetenii de la Bucureşti erau nerăbdătoare să ia lumină de la Moscova. Un telefon, un sfat, o întâlnire conspirativă... şi gata: pac-pac!

De atunci au trecut aproape 20 de ani. Tovarăşul Ceauşescu îl mai poate primi pe domnul Gorbaciov doar pe lumea cealaltă. Aici, pe pământ, nu se ştie exact nici măcar unde-i putrezesc oasele, căci groapa din Ghencea e ferecată mai rău decât mormântul lui Tutankhamon.

În schimb, Mihail Sergheevici va fi aşteptat la Bucureşti de Sorin Ovidiu Vântu. S-au mai schimbat lucrurile în România. Gorby a vrut să ne dea un pic de perestroika, oleacă de glasnost, iar noi am apucat-o pe calea capitalismului sălbatic.

De la Ceauşescu la Vântu – iată definiţia perfectă a României ultimilor 20 de ani. Gorbaciov e doa