Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre violenţă şi terapia prin lumină/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 21 decembrie 2012 ·

Pictura tămăduitoare

La galeria SaintINK (strada Doamnei, nr.3, intrarea Biserica Doamnei) s-a deschis, pe 14 decembrie, expoziţia "Terapia luminoasă" (foto 1), semnată de Ana Asavei Pietraru. Vorbind despre demersul ei, artista afirmă: "Despre Lumină şi sunet, interior-exterior, un drum parcurs de fiecare, un spaţiu închis cu o linie de ieşire spre exterior, frapantă şi puternică, un contrast izbitor pentru ochi. E locul cu care te obişnuieşti, pentru un moment iţi dă sentimentul de siguranţă, linişte şi învăluire protectoare, dar unde apare şi curiozitatea de a te îndrepta spre ieşire, spre acel punct de lumina care pătrunde şi erodează marginile, tăietura colţuroasă spre exterior. Un traseu şi aici cu dimensiuni şi forme diferite, un traseu care pentru început e lumină pură, albul ce pe parcurs prinde culoare şi efect până la ultimul pas spre următoarea lume şi lumina care se dezvăluie abia după ce ochiul se obişnuieşte, totul trece prin spectrul de culori, afara e lumina verde, aprobarea într-un final! LUMINA. Radiaţie electromagnetică, emisă de un corp incandescent sau luminescent, care acţionează asupra ochilor făcând vizibilă lumea înconjurătoare. A se face ziuă. Impresie la lumina zilei; după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a însera. A vedea, a avea vedere şi percepţia ei; a se naşte. O imagine izbitoare încă din copilărie ce iţi rămâne întipărită în amintire, diferită pentru fiecare, ca acel punct la care te uiţi la nesfârşit, în spaţiul liniştit în care te afli în siguranţă, cu nuanţe calde şi familiale date chiar de lumina pură , dar unde gândirea ta are şi amintirea exteriorului unde ştii că trebuie să ieşi la un moment dat!! Aici sunetele sunt ca o învăluire şi ai amintirea glasului celui apropiat, a exteriorului plin de culoare cu copaci, case, animale, păsări, oameni. Faci pasul spre atracţia de a vedea afară şi în acest prag apare sune

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 15 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 13 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 41 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 50 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Burduja cere investigații privind licitația pentru mentenanța Arenei Naționale. Va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, contestă contractul de mentenanţă al PMB pentru Arena Naţională şi amenință că va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°