Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai cultivăm, ce mai mîncăm

Publicat in Dilema Veche, miercuri 27 martie 2013 ·

- argument -

În ultima vreme, informaţiile panicard alimentare se succed cu nemiluita, punînd la grea încercare puterile noastre de a digera mental atîtea grozăvii, de multe ori contradictorii, despre otrăvurile care, chipurile, ne-ar fi puse în galantare, spre alegere. Cu ajutorul unei mass-media fără reguli şi aflată în veşnică goană după senzaţional, zvonurile se răspîndesc mult mai repede decît informaţiile verificate. Nimeni n-are vreme şi răbdare să-i mai asculte pe specialişti, mai ales că, nu de puţine ori, aceştia se contrazic între ei. Foarte greu mai poate fi explicat oamenilor ce anume e sănătos şi ce nu, în alimentaţie. Diverse mode apar şi în acest domeniu, tot aşa de brusc cum dispar. Alimente despre care pînă nu demult se spunea că sînt sănătate curată, devin brusc nerecomandabile (dacă nu chiar de-a dreptul toxice), şi invers.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii Panicile tot mai dese se extind rapid la nivel european, dacă nu chiar mondial. Este unul dintre motivele pentru care, în alcătuirea acestui dosar, Dilema veche a colaborat cu portalul multilingv de ştiri Presseurope, pentru a descoperi şi unele idei sau temeri răspîndite la nivel european. Şi cum alimentaţia îşi are rădăcinile în agricultură, politicile agricole ale Uniunii Europene ne interesează în mod special, mai ales în condiţiile în care Parlamentul European tocmai a adoptat un proiect de reformă a Politicii Agricole Comune, care urmăreşte mai multă ecologie şi mai multă securitate alimentară. Forma finală a acestei politici va fi decisă în lunile următoare, în negocierile dintre Parlamentul European, miniştrii de resort din ţările UE şi Comisia Europeană, al cărei comisar în domeniu este Dacian Cioloş. Acesta i-a explicat Iuliei Badea-Guéritée viziunea sa asupra viitorului agricul

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

G4Media acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe an şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°