Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce are de făcut agricultorul Băsescu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Proaspătul fermier Traian Băsescu are o singură soluţie pentru a spulbera în mod credibil suspiciunile apărute în spaţiul public după afacerea milionului de euro luat de la CEC pe numele fiicei sale, care a achiziţionat în luna septembrie 300 de hectare de pământ la Călăraşi: să facă publice condiţiile de creditare. Dacă e totul ok, n-ar trebui să aibă nimic de ascuns, nici el, nici fiica sa. Altfel, preşedintele va fi mereu suspectat de abuz de putere: cum de notarul Ioana Băsescu a obţinut o sumă atât de mare? A fost tratată preferenţial fiica preşedintelui în raport cu alţi clienţi ai băncii de stat CEC?

De ce a simţit nevoia Traian Băsescu să-i telefoneze ministrului Chiţoiu, la câteva săptămâni după ce a luat creditul, pentru a-l avertiza că o eventuală schimbare a preşedintelui CEC înainte de finalul mandatului ar fi ilegală? De ce a spus că speră ca, în scurt timp, să poată trece terenul pe numele său deoarece el se va ocupa, în realitate, de întreaga afacere?

Pe ce venituri se bazează pe viitor, după plecarea de la Cotroceni şi, din nou, ce clauze i-ar permite să facă acest transfer de contract şi în ce condiţii? Preşedintele ne-a explicat că n-a putut accesa în nume propriu creditul, deoarece n-ar fi îndeplinit condiţiile de eligibilitate. De ce le-ar îndeplini de acum încolo?

Cu câteva explicaţii ar fi dator şi CEC-ul: câte contracte similare a încheiat în ultima perioadă, când băncile acordă tot mai greu sau deloc credite mediului de afaceri, cu atât mai puţin unor persoane fizice?

Doar cu teoria că Ponta, Dragnea şi Voiculescu vor să-l facă praf nu mai merge. Este evident că liderii USL au lansat cu toată forţa o nouă campanie împotriva preşedintelui, dar şi Traian Băsescu le-a oferit generos muniţie.

Doar cerând opiniei publice să-l creadă pe cuvânt că afacerea agricolă în care s-a lansat pe final de mandat n-a implicat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 23 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 57 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 46 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°