Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri din Timişoara au furat steagul PNL! Poliţiştii i-au prins în noaptea trecută în Piaţa Victoriei!

Publicat in Adevarul, duminică 29 iulie 2012 ·

Poliţiştii locali din Timişoara se aflau în patrulare în Piaţa Victoriei noaptea trecută, atunci când au observat doi tineri care aveau cu ei un steag pe care era inscripţionată sigla PNL. Cei doi au fost duşi la secţie pentru continuarea cercetărilor.

Aflați în patrulare în Piața Victoriei, polițiștii locali au depistat azi noapte, în jurul orei 04.30, doi tineri care duceau cu ei un steag galben pe care era inscripționată sigla PNL și aveau un comportament suspect, încercând să fugă în momentul încare au văzut patrula și aruncând obiectul pe jos. Trecând la legitimarea acestora, s-a stabilit că se numesc I. Mihai, de 25 de ani, din Timișoara, și P. Alin, de 28 de ani, din Vîrvoru de Jos, județulDolj. La verificările efectuate s-a constatat că steagul lipsea de pe sediul formațiunii politice menționate. Tinerii au fost predați la Secția 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor. DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012 Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos. REZULTATE REFERENDUM 2012 La ora 23.00 adevarul.ro îţi prezintă rezultatele exit poll-urilor privind scrutinul de demitere al lui Traian Băsescu.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele referendumului 2012 în fiecare oraş. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre referendum, ziua votului şi rezultate referendum 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos. Rezultate Referendum 2012 Alba Iulia şi judeţul Alba: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Arad: detalii AICI Rezultate Referendum 2012Piteşti şi judeţul Argeş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Bacău: detalii AICI Rezultate Re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Alunecare de teren în Cluj-Napoca. Trafic restricţionat pe o stradă din oraş

Mediafax acum 18 minute
O alunecare de teren a avut loc vineri seara pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost afectată una dintre benzile de circulaţie ale unui străzi, pe care accesul a fost restricţionat.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 11 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°