Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Încep lucrările de reabilitare şi extindere a Liceului cu Program Sportiv, cu fonduri europene

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Contractul proiectului cu o valoare de 6,47 milioane lei a fost semnat în septembrie 2010, mâine urmând să fie demarate lucrările.

Primăria Slatina a accesat prin Programul Operaţional Regional fonduri pentru două proiecte privind reabilitarea unor instituţii de învăţământ. Este vorba de Liceul cu Program Sportiv şi Colegiul Agricol, pentru a căror modernizare a fost solicitată suma de 15,44 milioane lei. Ambele contracte au fost semnate.

“În ceea ce priveşte cele două proiecte prin care Primăria Slatina a accesat bani pentru infrastructura educaţională, pentru Liceul cu Program Sportiv am parcurs toţi paşii privind demararea implementării, iar pe 27 aprilie se va da ordin de începere a execuţiei lucrărilor. Sperăm ca şi în ceea ce priveşte Colegiul Agricol “Carol I” să ne mişcăm la fel de repede, iar în trei luni de zile să demarăm lucrările”, a declarat edilul Darius Vâlcov.

Colegiul Naţional Agricol, reabilitat cu peste 8 milioane lei

Proiectul “Reabilitare şi extindere clădiri şi reţea de canalizare - Liceul cu Program Sportiv, municipiul Slatina, jud. Olt”, are o valoare totală de 6.476.203,36 lei, dintre care valoarea finanţării nerambursabile de 4.364.974,88 lei, iar cea a contribuţiei proprii de 2.111.228,48 lei.

Investiţia presupune mansardarea a trei corpuri aparţinând liceului: corpul principal, corpul de legătură şi corpul extindere, construcţii în regim Sp+P+2E. Camerele de cămin, cu 3-4 paturi sau 2 în unele zone, vor fi dotate cu mobilier modern. Va fi supraetajat corpul anexă, o construcţie proiectată şi executată în 1996. Parterul se va păstra ca sală de sport, în timp ce cele două 2 etaje care se vor construi vor fi utilizate drept sală de conferinţe (etajul 1) şi sală multimedia (etajul 2). Sala de conferinţe va fi dotată cu mobilier modern, iar cea multimedia cu mobilier şi echipamente IT, spaţiu ce va fi folosit pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 37 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 20 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°