Frigul, poluarea, fumatul, unele carii sau abcese dentare favorizeaza aparitia sinuzitelor, afectiuni care pun viata in pericol daca nu sunt tratate corespunzator.
STELUTA INDREI
TEHNICA MODERNA. Pentru diagnosticarea si tratarea sinuzitei, pacientul trebuie sa efectueze o endoscopie Sinuzitele, denumite stiintific rino-sinuzite, pentru ca nu putem vorbi despre inflamatia mucoasei din sinusuri fara inflamatia mucoasei nazale (rinita), sunt afectiuni foarte frecvente, mai ales in sezonul rece, avertizeaza sef de lucrari dr. Codrut Sarafoleanu, medic primar ORL la Spitalul "Sf. Maria" din Bucuresti.
ACUTE. Numarul rino-sinuzitelor acute este mai mare iarna, deoarece virozele banale deschid calea spre suferinta. Semnele care ne trimit cu gandul la aparitia sinuzitei acute sunt durerile intense de cap, febra, starea generala proasta, infundarea nasului, eventual scurgerea de puroi din nas. Cand aceasta nu apare, tot puroiul stagneaza in sinusuri, durerile devenind atroce. In astfel de situatii, pacientul trebuie sa se prezinte la un consult ORL, si nu sa-si administreze singur medicatia. Potrivit dr. Sarafoleanu, "pacientii iau frecvent de la sine putere tratament antibiotic, care este neadecvat si din punct de vedere al clasei de antibiotice folosite, si al dozei, si al duratei".
Rino-sinuzita trebuie diagnosticata de medicul ORL-ist, care indica tratamentul antibiotic corect. Medicul mai poate recurge la antibiograma (testarea sensibilitatii microbilor la antibiotice), iar tratamentul se efectueaza in functie de aceasta. O data inceput un tratament antibiotic pentru rino-sinuzita acuta, el trebuie sa dureze minimum 7 zile, media fiind de 10 zile. In afara de antibiotice se mai prescriu decongestionante nazale si antiinflamatorii.
CRONICE. Rino-sinuzitele cronice sunt cele mai frecvente, ele fiind suferinte rino-sinusale