Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teo a pierdut pariul cu audienţa

Publicat in Adevarul, vineri 14 noiembrie 2008 ·

În perioada 15 septembrie - 7 noiembrie, audienţa Teo Live a fost de doar 117.000 telespectatori. Săptămâna aceasta, postul Prima TV a pus punct contractului cu Teo Trandafir după ce emisiunea „Teo Live” a înregistrat audienţe modeste. După plecarea de la Pro TV, vedeta de televiziune Teo Trandafir a pierdut treptat din strălucirea dată de maşinăria tv a lui Adrian Sârbu. Emisiunea realizată de aceasta la Prima TV, „Teo Live”, după un periplu ratat la Romantica TV, nu a avut succesul aşteptat de managerii postului.

Aceştia au pus punct, săptămâna trecută, contractului cu Teo şi echipa ei.

Programul nu a reuşit să pregătească audienţa pentru jurnalul de ştiri Focus 18, aşa cum era plănuit, şi nici nu s-a potrivit cu profiul postului tv care urmăreşte câştigarea publicul tânăr.

Sigur, explicaţii pentru eşecul emisiunii pot fi multe. Una din ele este poziţionarea pe tronsonul orar 16.30 – 18.00, în condiţiile în care publicul tânăr şi activ deschide televizorul undeva în jurul orei 18.

Cea de-a doua este dată de formatul îmbătrânit şi demodat al emisiunii care nu putea concura cu aportul de divertisment oferit de concurenţii săi, precum show-ul „Happy Hour” difuzat de Pro TV şi prezentat de Cătălin Măruţă care a avut o audienţă medie în perioada 15 septembrie – 7 noiembrie de 595.000 de telespectatori pe minut.

Mai puţin de două puncte de rating

În cele aproape două luni de difuzare, emisiunea „Teo Live” nu a reuşit să treacă de bariera de două puncte de rating, însemnând aproximativ 200.000 de telespectatori pe minut. Audienţa medie totală a emisiunii în acest sezon a fost de 117.000 telespectatori (aproape un punct de rating), în timp ce „Acces Direct”, program prezentat de Mădălin Ionescu la Antena 1 în intervalul orar 17.00 – 19.00, a înregistrat, în aceeaşi perioadă, o audienţe me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°