De curând, în numărul pe noiembrie revistei argentiniene "ENEUR" (foto 1) din Buenos Aires, Rodica Grigore (foto 2) a publicat o scurtă antologie de poezie românească. Sunt incluşi în paginile sale poeţi precum Lucian Blaga, Ion Vinea, Emil Botta, Gellu Naum, Magda Isanos, Ştefan Augustin Doinaş, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, despre care sunt oferite cititorilor latino-americani şi câteva succinte dar necesare repere bio-bibliografice. Nu este prima dată când Rodica Grigore face cunoscute, în spaţiul cultural hispano-american, momente şi profiluri literare româneşti, dacă ne gândim că în anii trecuţi au apărut, tot în traducerea sa, selecţiuni din opera unor poeţi de la noi în publicaţii precum: "Crítica" (Mexic, 2005), "Empireuma" (Spania, 2006), "Letralia" (Venezuela, 2007), "La palabra y el hombre" (Mexic, 2009), "Remolinos" (Perú, 2010). De altfel, revista "Letralia" a inclus în paginile sale, la sfârşitul lui octombrie 2012, o pagină de Poeme româneşti, cuprinzând versuri de Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, în aceeaşi tălmăcire.
Elementul de noutate al antologiei recent apărute în Argentina este, însă, faptul că aceasta este bilingvă, textele selectate fiind incluse într-un supliment al revistei care beneficiază, în paranteză fie spus, şi de o prezentare grafică excelentă. În plus, se cuvine menţionată contribuţia lui Alejandro Feijóo, editorul din Madrid, cel care a pus la punct toate detaliile acestui dosar liric special, intitulat Poesía rumana del siglo XX. Breve antología bilingüe. "ENEUR", revista care a întreprins acest demers, oferind cititorilor săi ocazia de a cunoaşte câteva poeme româneşti, s-a definit încă de la început ca o platformă culturală prin excelenţă nonconformistă, prezentându-se astfel prin chiar numele complet pe care-l poartă: "Esto noes una revista". Căci, după cum spun iniţiatorii şi coord