Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou atac Hamas reaprinde conflictul din Fâşia Gaza

Publicat in Gandul, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

Conflictul a reizbucnit marţi, în Fâşia Gaza, după doar câteva zile de linişte. După ce militanţii palestinieni au atacat o patrulă de graniţă israeliană. Un israelian a fost ucis şi alţi trei răniţi, după ce palestinienii au detonat o bombă pe marginea drumului, relatează The Times. În replică, Israelul a declanşat din nou incursiunile aeriene în Fâşie. De data aceasta, vizate au fost tunelurile ce leagă prin subteran Fâşia de Egipt şi folosite pentru aprovizionarea ilegală cu arme şi muniţii. Hamas nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atac, dar, potrivit ministrului de Externe israelian, Tzipi Livni, “Hamas controlează Gaza şi sunt responsabili pentru ceea ce se petrece”. De când a ordonat oprirea unilaterală a focului, Israelul a purtat negocieri cu Hamas prin intermediul Egiptului, însă acesta nu s-a arătat dispus să renunţe la atacuri până Israelul nu va deschide graniţele Fâşiei Gaza. La rândul său, Israel spune că graniţele vor fi deschise doar dacă va exista o monitorizare a lor, pentru a fi oprită aprovizionarea cu arme a Hamas.

Mediatorii egipteni au transmis însă un avertisment Europei – mai exact, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii – să nu trimită nave de patrulare în apele teritoriale ale Fâşiei Gaza, în încercarea de a opri traficul de arme către Hamas. Marina SUA monitorizează deja în largul coastelor egiptene eventuale cargouri cu armament ce s-ar îndrepta spre Gaza, în special dinspre Iran. Săptămâna trecută, americanii au interceptat în Marea Roşie un vas sub pavilion cipriot ce transporta arme iraniene către Gaza, însă acesta a plecat mai departe după ce marina SUA a făcut „tot ce putea să facă legal” (percheziţii), potrivit şefului Statului Major Interarme, amiralul Mike Mullen. (E.F.)

Conflictul a reizbucnit marţi, în Fâşia Gaza, după doar câteva zile de linişte. După ce militanţii palestinieni au atacat o patrulă de gr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 28 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°