Puşa trăieşte de câţiva ani în Erie, Colorado, aleargă pentru a se menţine în formă şi duce doar lipsa familiei rămase în comuna gorjeană Turburea. La primul concurs al carierei a fost nevoită să-şi „fenteze” mama.

Aproape de 44 de ani, pe care-i va împlini în ianuarie, Constantina Diţă a fost împinsă să renunţe la atletism de o decizie a clubului Dinamo, care i-a cerut să se pregătească în ţară. „De parcă le ceream bani să alerg în Colorado”, se plânge Constantina, fără a insista pe subiect. Maratonista care a uimit lumea la Olomipada de la Beijing, cucerind aurul pe distanţa de 42,2 kilometri la vârsta de 38 de ani, rememorează prima, cea mai importantă şi ultima cursă oficială a carierei, la Naţionalele de la Bucureşti. Trecând peste inconvienenţa metodelor electronice de realizare a interviului, care frânează din cursivitate, episoadele rememorate de Puşa alcăuitesc portretul unei sportive cu ADN de campioană.

„Weekend Adevărul” Ai renunţat definitiv la maraton şi la atletism?

Constantina Diţă: La maraton am renunţat definitv după Olimpiada de la Londra. Am decis că trebuie să pun stop după această cursă. Mai alerg la 5 şi la 10 mii de metri, dar de plăcere, nu sper să obţin nimic. Voinţă am avut tot timpul, iar motivul care mă face să merg înainte este să am un corp sănătos şi frumos.

Simţi că e greu să faci faţă pe 42 de km tinerelor atlete?

Nu este greu să faci faţă atletelor tinere, diferenţa este că eu am 25 de ani de muncă în spate şi corpul nu mai suportă efortul pentru a pregăti concursurile de înaltă performanţă.

Primul concurs: i-a bătut şi pe băieţi

Cum a fost începutul tău în atletism, care au fost idolii tăi?

Am început în anul 1987 printr-un cros organizat de liceu, la o selecţie pentru a merge cu liceul la faza judeţeană. Bineînţeles, am câştigat competiţia, şi la băieţi, şi la f