Fosta atletă a renunţat ieri să mai intre la examen la MTS, ştiind de acasă că postul ei e pregătit pentru altcineva: Marius Humelnicu
Ora 9:00 Etajul 8 al clădirii Ministerului Tineretului şi Sportului e plin ochi de zeci de candidaţi pentru posturile de directori şi directori adjuncţi ai DJTS, ai cluburilor şi complexelor sportive din ţară. Femei în taioare şi bărbaţi la costum şi cravată, toţi au aşteptat să fie chemaţi în sala de examinare. "E o formalitate", s-a auzit vocea cu accent moldovenesc a fostei campioane mondiale la atletism, Fiţa Lovin. "Mă simt umilită. Nu ştiu de ce am mai venit aici pentru că ştiu deja cine va cîştiga postul de la Galaţi", a declarat fostul director de DJTS. "La fel şi eu", spune în şoaptă Cristian Ungurianu, fost şef al Complexului Naţional Sportiv Poiana Braşov.
9:30 După multe întrebări puse, candidaţii încep să afle numele mai tinerilor membri ai Comisiei de evaluare: Constantin Neagu (subsecretar de stat), Claudia Mihălcescu (armonizarea legislaţiei), Claudia Radu (director general) şi Cosmin Hodor (programe pentru sport). "Singurul care se poate lăuda că are legătură cu sportul e Hodor, care e angajat de două săptămîni. Restul sînt de la Departamentul de tineret. Ce treabă au ei cu noi", se revoltă un candidat. "Unde-i Octavian Belu? De ce nu-i aici? Nu el răspunde de sport în minister?", se aude un altul.
10:00 Gazeta Sporturilor postează pe site-ul www.gsp.ro lista cu acei candidaţi care ştiu că nu vor cîştiga concursul deoarece nu au recomandareapolitică la dosar.
10:00 A început examinarea. Candidaţii sînt chemaţi pe rînd, în faţa comisiei, unde sînt reţinuţi în jur de 10 minute fiecare. "Eu nu voi mai intra. Plec", a adăugat Fiţa Lovin, care a condus sportul gălăţean de cel puţin trei mandate. Contracandidatul acesteia este Marius Humelnicu, membru PSD, 32 de ani, fost fot