Patru tineri din comuna Ciugud, judeţul Alba, s-au ales cu dosar penal după ce au simulat, cu pistoale de jucărie, împuşcarea unor persoane pe o stradă din Alba Iulia. Incidentul a fost semnalat, marţi, la poliţie, de un trecător care a observat că un pasager dintr-un autoturism a îndreptat spre el un pistol.
Autoturismul indicat poliţiştilor a fost reperat în trafic cu ajutorul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, a fost oprit iar cei 4 ocupanţi ai acestuia au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
”În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că P.N.G., de 33 de ani, O.I.C., de 27 de ani şi D.A.I., de 26 de ani şi S.A.G., de 19 ani, toţi din comuna Ciugud, în timp ce se deplasau cu un autoturism, folosindu-se de 3 pistoale de jucărie, au simulat împuşcarea persoanelor aflate pe stradă. Faţă de cei 4 tineri, poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, se afirmă în comunicatul IPJ Alba.