Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, mutat la Poarta Albă. Ce condiţii va avea în penitenciar şi cu câte persoane va împărţi celula

Publicat in Romania TV, marți 29 octombrie 2013 ·

Gigi Becali a fost mutat, marţi, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Naţională a Penitenciarelor i-a aprobat cererea depusă în acest sens în urmă cu două luni. Omul de afaceri, care are de ispăşit o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare, după condamnările din dosarul Valiza şi din cel al transferului de terenuri cu MApN, va avea condiţii de detenţie mai aspre decât la Jilava, chiar dacă îşi va păstra regimul semideschis.

Dacă la Jilava avea doar doi colegi de celulă, la Penitenciarul Poarta Albă Gigi Becali va împărţi camera cu încă 19 deţinuţi.

Gigi Becali a fost ajuns la Poarta Albă marţi seară, fiind transportat la Secţia exterioară de la Valu lui Traian. Omul de afacer va avea avea în continuare regim de detenţie semideschis, ceea ce presupune că va putea să se deplaseze în incinta penitenciarului fără escortă, va putea face sport sau să muncească.

Conform programului penitenciarului, deşteptarea se va da la ora 6.00, iar stingerea va fi la ora 22.00, în acest interval fiind servite trei mese şi având activităţi educative, recreative ori religioase.

Gigi Becali ceruse să fie mutat la Penitenciarul Poarta Albă încă din 26 august, argumentându-şi solicitarea prin faptul că la Jilava era persecutat de gardieni şi de conducerea închisorii şi că, în plus, la Poarta Albă ar urma să se simtă mai bine ca deţinut, având mai multe rude în judeţul Constanţa.

Solicitarea sa a fost acceptată de şefii de la Jilava, însă ANP a respins cererea. Totuşi, Gigi Becali a explicat în 1 octombrie, la judecarea recursului faţă de contopirea pedepselor, că nu se înţelege cu conducerea Penitenciarului Jilava, motiv pentru care doreşte transferarea sa la Poarta Albă.

"El a depus o cerere pentru transfer la Poarta Albă, care a fost aprobată, pentru 29 octombrie", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt a

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°