Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalul în serie care l-a împuşcat pe Larry Flynt a fost executat. Fondatorul revistei Hustler ceruse graţierea sa

Publicat in Gandul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Criminalul în serie Joseph Paul Franklin, partizan al tezei care susţine supremaţia rasei albe, care a încercat să îl ucidă pe editorul de reviste pornografice Larry Flynt, a fost executat miercuri dimineaţă în statul american Missouri prin injectarea unei substanţe letale controversate.

Potrivit AFP, decesul lui Joseph Paul Franklin, în vârstă de 63 de ani, a fost pronunţat oficial la ora 12.17 GMT, la penitenciarul de stat din Bonne Terre, în urma unei injecţii letale cu un anestezic (pentobarbital) utilizat pentru prima dată la o execuţie în acest stat american, potrivit presei locale.

Franklin, partizan al tezei care susţine supremaţia rasei albe, găsit vinovat pentru o serie de 22 de crime rasiale între 1977 şi 1980, a beneficiat marţi seară de o suspendare a pedepsei capitale, cu doar câteva ore înainte de execuţia sa, programată miercuri la ora locală 00.00. Execuţia a fost amânată cu şase ore în urma unui apel care a fost făcut la Curtea Supremă din Statele Unite.

Joseph Paul Franklin, care se declara "în război" cu evreii, persoanele de culoare şi cuplurile mixte, a fost condamnat la moarte pentru asasinarea în 1977 a lui Gerald Gordon în faţa sinagogii din Saint Louis, în statul Missouri. El s-a recunoscut vinovat de asasinarea a două persoane de culoare în Utah, a unui cuplu mixt în Wisconsin şi pentru comiterea unui atentat asupra unei sinagogi din Tennessee.

El nu a fost niciodată judecat pentru faptul că l-a împuşcat, în 1978, în faţa Tribunalului din Georgia, pe Larry Flynt, unde acesta fusese audiat într-un proces în care era judecat pentru obscenitate. Franklin a recunoscut însă faptul că a dorit să îl asasineze pe Larry Flynt, după publicarea în revista acestuia a unei fotografii cu caracter pornografic ce prezenta un cuplu mixt.

Larry Flynt, în vârstă de 70 de ani, rămas într-un scaun cu rotile de 35 de ani, a ce

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 29 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 20 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 29 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°