Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestaţi pentru credite cu acte false

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 august 2008 ·

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au reţinut miercuri patru craioveni, un bărbat şi trei femei, care au înfiinţat mai multe societăţi comerciale în numele cărora au întocmit documente false cu care au obţinut credite de nevoi personale, prejudiciul creat băncilor fiind de ordinul sutelor de mii de lei.Patru persoane din Craiova au fost arestate preventiv ieri, fiind acuzate de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, după ce au obţinut aproape 100 de credite în baza unor acte false. Cei patru mai sunt cercetaţi şi în alte două dosare, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, comise în anul 2001, respectiv 2004. Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj i-au supravegheat câteva luni pe Remus Alexandru Dîrvăreanu, de 47 de ani, Carmen Dîrvăreanu, de 41 de ani, soţia acestuia, Elena Natalia Cazacu, de 28 de ani, şi sora sa, Alina Cazacu, de 33 de ani, toţi din Craiova, timp în care au strâns probe împotriva lor. Anchetatorii au stabilit că toţi cei patru, împreună cu alţi 15 învinuiţi, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni cu scopul de a obţine fără drept credite de la bănci sau de la alte unităţi de creditare.

Modul de operare Poliţiştii au stabilit că persoanele reţinute au înfiinţat trei firme comerciale, iar altă societate au cumpărat-o, în numele cărora întocmeau şi emiteau adeverinţe de venit şi contracte de muncă false pe numele unor persoane care doreau să obţină credite. Cei patru racolau doljeni din oraşul Segarcea şi din localităţile învecinate, după care le întocmeau în numele firmelor actele necesare obţinerii creditelor. Când dosarul era gata, soţii Dîrvăreanu şi surorile Cazacu îi însoţeau la diverse unităţi bancare din Craiova, unde aceştia solicitau credite pentru nevoi personale, în lei sau valută, cu valori cuprinse

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 12 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 6 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 8 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 7 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 7 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Femeie depistată cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Ziua Constanta acum 10 ore
Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton a

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

De ce nu se vor consuma cartofi prăjiţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Mediafax acum 8 ore
Jocurile Olimpice de la Paris vor găzdui cel mai mare restaurant din lume: cantina satului olimpic. Rezervat doar sportivilor, acest spaţiu va fi o ocazie de a reînnoi gastronomia tradiţională franceză în ochii lumii, inclusiv prin interzicerea serv

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°