Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşit de săptămână cu „două feţe“: vineri avem parte de caniculă, sâmbătă seara va ploua

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

În acest sfârşit de săptămână vremea va fi caniculară în vestul şi în sudul ţării, unde indicele de temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Sâmbătă seara vom avea parte de ploi în aproape toate regiunile, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

VREMEA ÎN ŢARĂ

Vineri vremea va fi caniculară în vestul, centrul şi în sudul ţării şi izolat în restul teritoriului, cu temperaturi maxime cuprinse între 30 de grade pe litoral şi 40 de grade în Câmpia de Vest. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş.

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza, la munte, unde izolat vor fi condiţii de ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 12 grade în depresiuni şi în jur de 26 de grade în Dealurile de Vest.

Sâmbătă se va răci uşor faţă de ziua anterioară, însă vremea va fi în continuare călduroasă la nivelul întregii ţări, caniculară după-amiaza local în vest şi sud-vest şi izolat în sud-est şi centru, zone unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi noaptea, când se vor semnala averse şi descărcări electrice pe arii relativ extinse în regiunile vestice, nord-vestice şi izolat în restul teritoriului. În unele zone vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări în sudul ţării şi de scurtă durată în timplul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade pe litoral şi 36 de grade în Crişana, Banat, vestul şi sudul Olteniei, precum şi sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime se vor situa între 16 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni spre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 17 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 45 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 47 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 35 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°