Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificari la Codul Muncii

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 18 ianuarie 2011 ·

Emil BocSindicatele şi patronatele trebuie să trimită premierului, până vineri, un punct de vedere comun privind modificările la Codul Muncii şi celelalte legi negociate până în prezent, urmând ca până în 26 ianuarie, Emil Boc să analizeze şi să comunice care dintre propunerile lor vor fi luate în calcul.

Şeful Executivului a solicitat sindicatelor şi patronatelor să transmită până vineri propunerile lor referitoare la Codul Muncii, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă întâlnire cu partenerii sociali pentru analizarea acestor texte, potrivit unui comunicat al Guvernului, remis după întâlnirea de la Palatul Victoria.

Conform sursei citate, premierul Boc a subliniat că Guvernul are ca prioritate continuarea dialogului social la toate palierele, pentru ca în final Guvernul să transmită Parlamentului un document care să conţină cele mai bune soluţii identificate şi în discuţiile cu partenerii sociali.

Liderul CNSLR - Frăţia, Marius Petcu, a declarat la finalul discuţiilor de la Guvern, că după ce ministrul Muncii, Ioan Botiş, a încercat să blocheze dialogul social, premierul Emil Boc s-a arătat deschis discuţiilor cu partenerii sociali şi, împreună, au stabilit să prezinte propuneri comune (sindicate - patronate) de modificare a Codului Muncii.

Preşedintele UGIR - 1903, Cezar Corâci, a precizat că discuţiile au fost tensionate la început, dar că, după ce s-a stabilit că dialogul se va purta doar cu premierul, nu şi cu ministrul Botiş, s-a hotărât că se pot analiza punctele de vedere.

Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au cerut premierului să îl demită pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, nemulţumiţi de modul în care s-au desfăşurat discuţiile pe proiectul Codului muncii. Ei au spus că vor înainta premierului un text comun privind Codul muncii şi vor cere preşedintelui Traian Băsescu să med

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 49 minute
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum o ora
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 49 minute
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Israelul afirmă că mai are nevoie de cel puțin 7 luni pentru a încheia războiul din Fâșia Gaza

HotNews acum o ora
Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor, a declarat consilierul israelian pentru securitate

Polonia acceptă ca Ucraina să atace teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează: ”Nu există restricții asupra armelor pe care le-am trimis”

G4Media acum o ora
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievul

Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

HotNews acum o ora
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Percheziții la Parlamentul European, în Bruxelles și Strasbourg, într-o investigație privind ingerințe ale RUSIEI

Gandul acum o ora
Autoritățile din Belgia și Franța au efectuat, miercuri, percheziții în sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European, în cadrul investigației privind o presupusă campanie de influențare a opiniilor efectuată de Rusia, după un caz s

Comisia Europeană renunţă la procedura judiciară împotriva Poloniei privind statul de drept

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a renunţat oficial miercuri la procedura judiciară împotriva Poloniei, ţară acuzată de nerespectarea statului de drept, transmite dpa, transmite Agerpres. Ca urmare a procedurii, Polonia se confrunta, în principiu, cu posibilitatea

Doi angajaţi ai unei firme care se ocupă cu pariuri sportive, suspectaţi că au modificat manual cotele unor pariuri pentru a câştiga. Prejudiciul estimat în dosar este de 750.000 de lei

News.ro acum o ora
Doi angajaţi în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate pariurile sportive sunt cercetaţi pentru fraudă informatică în formă continuată, fiind suspectaţi că au modificat manual cotele

Vremea

București
acum

18°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°